Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit lista județelor unde terasele, cluburile, barurile sau sălile de jocuri nu vor putea funcționa mai târziu de ora 23.00.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de sâmbătă Hotărârea nr. 38 din 1 august 2020, prin care stabilește care sunt zonele în care este limitat programul teraselor, barurilor, operatorilor de jocuri de noroc.
Măsurile au fost adoptate la propunerea specialiștilor în sănătate publică în scopul limitării răspândirii noului tip de coronavirus (COVID-19) și vor intra în vigoare începând cu ziua de 2 august. Județele de pe lista propusă de CNSU sunt Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București.
„Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 23.00”, se arată în hotărârea adoptată de CNSU.
Conform expunerii de motive, hotărârea a ținut cont de creșterea exponențială, zilnică, a numărului de persoane infectate, cu preponderență în anumite zone sau localități, care determină o presiune permanentă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar.
De asemenea, au fost luate în considerare problemele constatate în privința respectării măsurilor de prevenție, în anumite intervale orare și în special în zonele turistice tradiționale respectiv în stațiunile de pe litoralul Mării Negre și în cele de pe Valea Prahovei.
Actul normativ intră în vigoare din 2 august, orele 12.00 și se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmân ca, în caz de necesitate să fie prelungită printr-o nouă hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
„Și această măsură se înscrie în seria acțiunilor proactive luate de autorităţi pentru protecția sanitară a persoanelor”, se arată în hotărârea CNSU adoptată pe 1 august.