Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a transmis o sesizare către Parchetul General, ce vizează zeci de ofițeri de Securitate care au recrutat elevi minori.
Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis, astăzi, Parchetului General – Secţia Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) o sesizare in rem, privind posibile infracţiuni contra păcii şi omenirii, ce au fost comise de foşti ofiţeri ai Securității şi ai Miliţiei. Fapte consemnate mai ales în ultimele două decenii ale dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.
Constatările făcute de reprezentanții CNSAS: Abuzurile au avut un caracter sistematic și au vizat grupuri de persoane minore
Astfel, au fost recrutați, ca surse, a mii de elevi care nu împliniseră vârsta de 18 ani, după cum precizează în cadrul unui comunicat transmis, joi, către presă, de reprezentanții CNSAS.
„Aceste abuzuri, comise de angajaţi ai instituţiilor statului desemnate prin lege să apere Constituţia şi drepturile civile, au avut un caracter sistematic şi au vizat grupuri mari de persoane minore, fapt care justifică aducerea acestor măsuri în atenţia opiniei publice şi a justiţiei, în condiţiile legii”, se precizează în comunicatul celor de la CNSAS.
„43 de ofițeri care au lucrat în Securitate au recrutat 696 de elevi în primii ani ai regimului comunist din România”
Consiliul a transmis către Parchetul General datele profesionale ale ofiţerilor implicaţi în recrutarea minorilor, însoţite de documentele doveditoare din arhiva Securităţii.
„În şedinţele ordinare, Colegiul a aprobat remiterea către Parchetul General a documentaţiei referitoare la 43 ofiţeri de Securitate, care au recrutat 696 elevi în primii ani ai regimului comunist din România”, a mai fost afirmația făcută de sursa citată.
„Este vorba despre o istorie foarte tristă. Securiştii reuşeau să abordeze copii în vârstă de 13-14 ani în aşa fel încât aceştia nici nu-şi dădeau seama cu cine stau de vorbă. Îi recrutau şi îi convingeau să furnizeze poliţiei secrete informaţii despre părinţii sau profesorii lor. Această metodă era ilegală chiar şi în acea perioadă, de aceea am predat dosarele a 50 de asemenea ofiţeri Parchetului Militar pentru a fi cercetate”, spunea săptămâna trecută, despre acest subiect, László Csendes, membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.