Când îngerii poartă lenjerie. Secretele Victoria's Secret | VIDEO

O celebră companie care se ocupă de fabricarea lenjeriei: Victoria's Secret. Dar nu numai atât. Puţini sunt cei care ştiu că numele ei este legat de un "secret" regal. Se pare că Regina Victoria a Marii Britanii a inventat sutienele de dantelă elastice. De ce? Din mare iubire pentru Prinţul Albert şi pentru a-şi păstra senzualitatea.

Inspirată de pasionalul hobby al Majestăţii Sale, firma Victoria's Secret a combinat fineţea regală cu comercialul. Şi astfel a reuşit să se lanseze ca brand de succes în anii "70, folosind o metodă neortodoxă: un singur magazin, ascuns pe una din străzile aflate în centrul metropolei San Francisco, şi afişând imaginea unei case de plăceri. Astfel, femei care defilau doar în dessous-uri, în spatele unor geamuri asezonate cu draperii din catifea roşie au ridicat "marca" la rangul de cea mai luxoasă firmă de lenjerie de pe planetă. Afacere pornită dintr-un motiv exasperant

Totuşi, nu a fost atât de simplu. Brandul a fost de fapt "găselniţa" unui afacerist american. Şi, iniţial, nu a creat brandul de dragul afacerilor, ci dintr-un motiv…exasperant. Roy Raymond, absolvent al Universităţii Stanford se săturase să se simtă jenat în magazinele universale, tipic americane, căutând cadouri pentru soţia sa, respectiv lenjerie intimă după care jumătatea sa era înnebunită.

Aşa că s-a folosit de cunoştinţele sale de afaceri şi a deschis un magazin în Palo Alto, în 1977, urmat imediat de apariţia unui catalog cu ajutorul căruia se putea comanda prin poştă şi alte trei magazine. Abia după toate acestea a venit ideea legată de Regina Victoria. Sistemul permitea clienţilor anonimatul de care Raymond credea că este nevoie când vine vorba de lenjerie intimă. Ca un fapt inedit, produsele mărcii Victoria's Secret nu s-au vândut în afara Statelor Unite ale Americii până în 2010, chiar dacă brandul există din 1977! Expansiune serioasă

După cinci ani de la înfiinţarea primul magazin, Roy Raymond a vândut compania Victoria's Secret - adică şase magazine şi un catalog de 42 de pagini care aduceau şase milioane de dolari pe an, pentru suma de patru milioane de dolari lui Leslie Wexner, creatorul brandului vestimentar The Limited. Ideea de bază a afacerii Victoria's Secret a rămas neschimbată, dar a avut parte de o expansiune serioasă pe întreg teritoriul american. În anii '80, sub umbrela brandului a început să fie vândută o gamă largă de produse precum pantofi, haine de seară, parfumuri şi produse de frumuseţe. Brandul a ajuns pe prima poziţie, la începutul anilor '90, în topul retailerilor de lenjerie intimă, atingând cifra de un miliard de dolari. Notorietatea internaţională a brandului a venit însă în 1995, când a avut loc prima dată Victoria's Secret Fashion Show, transmis în direct de către posturile principale de televiziune din America. Defilarea s-a distins încă de la bun început prin aerul exorbitant şi costumele elaborate prezentate, muzica variată, specificul prezentării şi vedetele prezente. Lenjerie cu aripi

Modelele alese să prezinte lenjerie intimă încrustată cu diamante au fost denumite "Îngeri" şi datorită aripilor ataşate pieselor la fiecare prezentare. Cu toate că primul magazin Victoria's Secret din afara Statelor Unite a fost deschis abia în 2010, în Canada, brandul a cunoscut notorietatea în lumea întreagă datorită show-ului anual, dar şi a modelelor precum Giselle Bündchen, Miranda Kerr şi Heidi Klum.

În 2011, de exemplu, show-ul a ajuns la cea de-a 16-a ediţie, şi s-a menţinut la cotele extravagante pe care le-a fixat de-a lungul anilor. Sub tematica "Supereroine", manechine precum Miranda Kerr, Adriana Lima şi Alessandra Ambrosio au defilat în costumaţii în valoare de zeci, chiar sute de mii de dolari. Show-ul a costat peste 12 milioane de dolari, potrivit cotidianului "Daily Telegraph", fiind incluse şi tarifele modelelor.

Din anul 2007, 75% dintre acţiuni au fost vândute către Sun Capital Partners, iar Limited Brands a rămas cu linia de îngrijire. Astăzi, există peste 1.000 de magazine Victoria's Secret numai în America şi peste 400 de milioane de cataloage trimise prin poştă anual. <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/uWe2h5UPVQ0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>