Autorităţile de la Drumuri, complet nepregătite de iarnă

Deşi se aşteaptă cea mai grea iarnă din ultima sută de ani, nu avem stocuri complete de materiale pentru deszăpezire şi nici contractele încheiate

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este încă nepregătită pentru gestionarea deszăpezirii drumurilor naţionale. Astfel, compania anunţa, în urmă cu circa o săptămână, că din cele 57 de loturi de drumuri, doar 35 au acorduri cadru încheiate pentru deszăpezire.

Restul procedurilor sunt fie contestate (10), fie în curs de semnare (6), iar pentru alte 6 se vor organiza negocieri fără publicare. Într-o scrisoare deschisă transmisă EVZ, Florin Dascălu, fost director al Direcţiei de Întreţinere în CNADNR, îi solicită ministrului Transporturilor să explice afirmaţiile potrivit cărora „CNAIR a pregătit din timp licitaţiile”, în condiţiile în care nu are contracte de deszăpezire decât pentru 61% din loturi. Dascălu mai arată că soluţia CNADNR de a da operatorilor câştigători şi din loturile neatribuite este atât ilegală, dar şi neviabilă, întrucât nu vor putea asigura necesarul complet de utilaje şi nici numărul şi graficul de intervenţii prevăzute de normative. „Va fi pusă în pericol grav siguranţa participanţilor la trafic, luru pe care sunt convins că nu îl doriţi”, susţine Florin Dascălu.

Totodată, CNAIR, aşa cum reiese din datele publice, nu are asigurate nici stocurile de clorură de calciu sau produs ecologic. Acesta din urmă este necesar pentru intervenţii în caz de temperaturi foarte scăzute, între -18 şi - 31 grade Celsius.

Înlocuire de şef la Salrom

Tensiunile pentru furnizarea de sare către CNAIR au dus şi la demiterea directorului general al Salrom. Compania a refuzat să participe la licitaţia pentru livrarea de sare necesară deszăpezirii, pe care CNADNR a organizat-o în luna iulie, acuzând „condiţiile defavorabile din caietul de sarcini”. Abia pe 7 octombrie CNAIR a lansat o nouă licitaţie pentru achiziţia a 250.000 tone de sare pentru iarna 2016-2017, valoarea estimată fiind de 75,8 milioane lei, cu TVA. Salrom a fost singurul ofertant până la termenul limită, 27 octombrie.