Președinta CNA, Laura Georgescu, schimbă Regulamentul intern și transformă instituția într-un buncăr.
CNA a reușit prin modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al instituției, să îngreuneze accesul presei la ședințe și, practic, să facă imposibilă prezența publicului în sală, ceea ce este o încălcare flagrantă a Legii Audiovizualului. „Jurnaliștii care vor să participe la ședințele Consiliului trebuie să solicite o acreditare, care este valabilă pentru o ședință, o perioadă determinată sau permanent. Persoanele private pot participa în limita locurilor disponibile după o solicitare, în acest sens, adresată Biroului Relații cu publicul”, sunt modificările care practic închid ușile CNA. Până acum, jurnaliștii nu aveau nevoie de acreditare, și nici publicul de aprobări speciale.
Modificările operate în grabă vin ca răspuns la transmisiile în direct făcute pe Facebook de Valentin Jucan, membru CNA, și la fotografia realizată de fotoreporterul EVZ Nicu Dîrdîiac, ce o surprindea pe șefa CNA smulgând camera web de pe laptopul lui Jucan. „Este interzisă transmiterea în direct a ședințelor Consiliului, fără acordul prealabil al CNA. Acordul se dă prin vot, în situații speciale”, se arată în modificare. Soluția oferită de CNA este următoarea: „Ședințele publice ale Consiliului sunt înregistrate prin sistemul propriu al instituției. Înregistrările pot fi consultate, la cerere, dar nu pot fi copiate sau reproduse.”
Inițial, era și mai rău
Membrii CNA au primit noua formă a regulamentului chiar în timpul ședinței. Textul inițial era și mai restrictiv: „Presa nu va mai avea acces la lucrările CNA decât dacă solicită cu 24 de ore înainte accesul și doar dacă membrii CNA aprobă. Vor trebui să se facă înregistrări doar din punct fix pentru a respecta solemnitatea ședinței. Va fi interzisă difuzarea imaginilor captate fără acordul CNA. Dacă li se permite accesul în sală, ziariștii vor avea voie să filmeze următoarele momente: intrarea membrilor în sală și deschiderea ședintei. Consiliul va aprecia în ce măsură ziariștii pot face înregistrari ale altor părți din ședință”, a dezvăluit Narcisa Iorga pentru EVZ.
„Ședințele Consiliului sunt publice, cu excepția cazului în care se propune președintele și se alege vicepreședintele.” LEGEA AUDIOVIZUALULUI NR.504/2002, ART. 15