Campania electorală pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European se va sesfăşura în perioada 27 aprilie 2019, ora 0,00 - 25 mai 2019, ora 7,00. În acest context, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a transmis un mesaj tuturor formelor media implicate în această campanie să respecte prevederile legale.
În decizia CNA referitoare la campania electorală se menţionează că posturile de radio şi de televiziune private care intenţionează să realizeze şi să difuzeze emisiuni electorale au obligaţia să facă cunoscut public acest lucru prin presă şi/sau prin programele lor şi să comunice CNA printr-o adresă implicarea lor în campania electorală, potrivit dcnews.ro
De asemenea, membrii CNA, au decis în şedinţa publică din data de 09.04.2019 să să le atragă atenția moderatorilor emisiunilor de dezbatere electorală să respecte principiul imparțialității, să asigure echilibrul necesar desfășurării emisiunilor de acest tip și să intervină în situațiile în care invitații nu țin cont de dispozițiile legislației audiovizualului.
În aceste condiţii, moderatorii au obligaţia de a prezenta candidaţii şi pe susţinătorii acestora cu respectarea principiilor de echitate, echilibru şi imparţialitate, menite să contribuie la transmiterea unor mesaje nedistorsionate către public, asigurând acestuia o informare corectă pe baza exprimării pluralismului de opinii.
CNA va monitoriza toate emisiunile destinate reflectării campaniei electorale pe posturile de radio şi televiziune şi va aplica sancțiuni în cazul în care va constata abateri de la respectarea prevederilor legale.