ANIMAȚIE. CNA a aprobat spoturile de informare a populației referitor la cutremure

Cererea reprezentanților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru difuzarea a șapte spoturi de animație a fost aprobată cu unanimitate de voturi

Cele șapte spoturi de informare a populației în caz de cutremur, pregătite de echipa animationmagazine.eu pentru campania "Nu tremur la cutremur", lansată de Inspectoratul General pentru Sitații de Urgență, au fost aprobate astăzi de membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), pentru a fi difuzate, cu titlu gratuit, de către toate posturile de televiziune. 

Unul din cele șapte spoturi este destinat sistemului educațional. În imaginile cu desene animate, profesorul se adăpostește de cutremur sub tocul de la ușă, lar copiii se ascund sub bănci.