Clujul, capitala europeană a investiţiilor de succes

Revista presei.

Cotidianul

Clujul, capitala europeană a investiţiilor de succes Nominalizat în 2008 de pretenţioasa revistă „Monocle“ printre primele cinci locuri din lume ca potenţial de dezvoltare, Clujul a fost „răsfăţatul“ investiţiilor de succes ale ultimilor ani.

În Cluj, branduri precum Nokia şi Emerson şi-au relocat puncte de producţie alături de branduri locale de succes precum Banca Transilvania, Jolidon, Ursus sau Farmec. În 2008, publicaţia americană „Information Week“ nota conştiincios cum Cluj-Napoca se transformă încet în „tehnopolisul“ României, dovedindu-se una dintre cele mai populare zone din lume pe segmentul IT, outsourcing. Relaxarea şi normalizarea administraţiei locale după perioada administraţiei Funar au oferit Clujului şansa pe care o aştepta: aceea de a se ridica la clasa unei adevărate capitale regionale şi europene. Libertatea

Senatorii nu au chef de muncă

Sedinţa de ieri a Senatului a fost suspendată după numai 45 de minute de dezbateri, întrucât în sală nu erau decât 58 de senatori din totalul de 137.

Conform regulamentului de funcţionare a acestei Camere, pentru ca legile să poată fi dezbătute, este nevoie de prezenţa în sală a jumătate plus unu din numărul total de senatori. De la şedinţă au lipsit majoritatea reprezentanţilor PSD şi PNL, care au avut activităţi la grupurile parlamentare sau la sediile de partid.

România Liberă

Revoluţie în sistemul de sănătate: spitalele vor trece la primării

Ministrul Administratiei si Internelor a anuntat ieri ca, in doua saptamani, spitalele vor trece in subordinea autoritatilor locale.

In schimb, Ministerul Sanatatii sustine ca este posibil ca ministrul Nica sa se fi "grabit" atunci cand a anuntat acest calendar. Pericolul acestui proces este ca, in cazul unui management defectuos si al lipsei de pacienti, spitalele ar putea da faliment, sustine sindicalistul Marius Petcu. Ministrul Administratiei si Internelor, Dan Nica, a anuntat ieri ca spitalele vor trece in subordinea autoritatilor locale in doua saptamani. Ministrul Nica a apreciat ca unul dintre ministerele care au facut progrese in procesul de descentralizare este cel al Sanatatii. Ziua

Lacăt la Ciorogârla

Ministrul Apararii Mihai Stanisoara nu a reusit sa le dea parlamentarilor din Comisiile reunite de aparare ale Parlamentului date lamuritoare privind furtul armelor din depozitul de la Ciorogarla si nici privind cazul Floricel Achim. Singurul care s-a revoltat pentru lipsa de informatii a fost ex-ministrul Apararii Teodor Melescanu, actual presedinte al Comisiei de Aparare din Senat.

Melescanu a catalogat audierea drept "o pierdere de vreme", pentru ca actualul sef al MApN a oferit doar raspunsuri generale, care nu au convins. "Nu s-a lamurit unde sunt armele si cate sunt pana la urma? Unde e corpul delict? (...) La afacerea de spionaj, intre ghilimele, a lui Floricel, nu am reusit nici pana acum sa intelegem daca dansul a avut acces la informatii clasificate si cat de secrete", a afirmat Melescanu. Jurnalul Naţional

Parc cu şase blocuri-turn

Şase blocuri de 11 şi 13 etaje vor fi ridicate pe o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi. Zona a fost folosită ani întregi ca spaţiu verde şi loc de joacă pentru copii. Asociaţia de locatari cere anularea PUZ-ului aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în luna februarie a acestui an.

Locul de joacă al copiilor, părculeţul şi parcările amenajate de administraţia locală a Sectorului 3 vor dispărea cât de curând. Vor fi puşi la pământ 61 de copaci, iar zona verde în care locuitorii blocului de pe Drumul Murgului se relaxau seara se va transforma mai întâi într-un şantier, după care într-un alt cartier rezidenţial. În realitate, suprafaţa de 6.000 de metri pătraţi este verde. Gândul

România a sacrificat leul ca să acopere gaura din 2008

Mihai Tănăsescu, fost ministru de Finanţe şi actual reprezentant al României la FMI, a explicat într-un interviu acordat ziarului Gândul că Banca Naţională a trebuit să lase leul să cadă pentru ca statul să aibă cu cesă îşi plătească facturile.

El a asigurat că nici TVA-ul, nici cota unică nu vor creşte, pentru că cerinţele FMI nu sunt punctuale, ci la nivel general. entru că nu se putea împrumuta atât de repede de peste graniţă, statul a luat bani de la băncile locale, forţând banca centrală să nu mai ţină leul în lesă. Adevărul

Filiera permiselor din Cluj funcţiona la fel ca „fabrica“ din Argeş

Adevărul prezintă astăzi încă o serie de nume de pe „lista neagră” din dosarul permiselor obţinute fraudulos în Argeş (vezi sfârşitul articolului).Procurorii anticorupţie au audiat până acum aproximativ 20 de persoane. Un agent de poliţie, patronul unei şcoli de şoferi şi un instructor auto au fost reţinuţi, ieri, pentru 24 de ore.

Procurorii anticorupţie, veniţi la Cluj-Napoca să conducă ancheta în cazul „fabricii de permise”, au audiat până acum aproximativ 20 de persoane, inclusiv comisarul-şef Ovidiu Vaiş, fostul şef al Biroului Examinări din cadrul Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Cluj.