Sute de clujeni s-au așezat încă de la primele ore ale dimineții, la coadă, în fața Primăriei Cluj Napoca.
Pe un frig de minus opt grade Celsius, oamenii așteptau să se deschidă Biroul de Parcări, mai exact biroul care se ocupă cu redistribuirea locurilor de parcare care au fost declarate ”fără proprietar”.
Regulamentul Primăriei Cluj Napoca de acordare a acestor locuri de parcare este unul simplu, și se bazează pe metoda ”primul venit, primul servit”, explică Iulia Perșa, de la Biroul de Presă din cadrul instituției. Drept urmare, clujenii, în marea lor majoritate pensionari, s-au pus la coadă încă de la patru dimineața pentru a fi printre primii care depun cereri, astfel încât să fie și printre primii serviți. Același regulament de acordare a locurilor de parcare pentru care nu s-a mai achitat abonament, și au fost declarate goale, mai prevede că acestea se vor acorda după data de 31 martie 2020.
Primăria Cluj Napoca are și un sistem performant prin care clujenii pot depune astfel de cereri și nu numai, prin intermediul internetului. Cu toate stea, mulți dintre cei care au stat la coadă luni dimineața, peste 500 de persoane, au preferat să facă acest lucru, motivând că nu știu să folosească internetul și să depună online, cererea de acordare a unui loc de parcare.
Potrivit unor date oficiale, în primele 30 de minute de la deschiderea programului de funcționare au fost depuse peste 830 de cereri, din care aproximativ 300, au fost înregistrate online, iar alte 530 de persoanele care s-au înghesuit și au stat la coadă.