Potrivit raportului de creanțe depus în instanță de către administratorul judiciar, formația SC Vaslui prezintă datorii de peste 85 de milioane de euro către bugetul de stat.
Deși se află în insolvență, clubul moldav înregistrează datorii totale de peste 382,3 milioane de lei, sume destinate către anumite instituții, firme, foști jucători și salariați. Astfel, reiese că în cei 12 ani de existență, formația vasluiană nu a plătit niciun leu la bugetul de stat!
„La termenul de astăzi (n.r.-marţi) de la Tribunalul Vaslui s-a discutat pe marginea raportului de insolvenţă. Ca şi administrator judiciar, am solicitat deschiderea procedurii simplificate de faliment a societăţii Sporting Club SA Vaslui”, a declarat administratorul judiciar al SC Sporting Club SA Vaslui, Liviu Iacob, pentru Mediafax. Mai mult, cei care au de primit bani din partea Sporting Club SA Vaslui sunt: Primăria Vaslui, Liga Profesionistă de Fotbal, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, Poliţia Locală Vaslui, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Clubul de Fotbal Steaua Bucureşti, foşti jucători şi antrenori, bănci, firme de pază, precum şi societăţile deţinute de omul de afaceri Adrian Porumboiu (fostul patron al echipei).