Anul școlar 2015-2016 va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare, potrivit unui ordin al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, publicat în Monitorul Oficial
În fiecare an, ministrul Educației emite un ordin prin care stabilește structura anului școlar următor. Astfel, ministrul Sorin Cîmpeanu a stabilit că anul școlar 2015-2016 va avea 36 de săptămâni și 177 de zile lucrătoare, la fel ca și anul trecut. Cursurile primului semestru vor începe la 14 septembrie, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial din 30 iulie. În săptămâna 18-22 aprilie 2016, se vor desfășura activitățile din programul „Școala altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun”, cu o săptămână mai târziu decât în anul anterior.
Tezele din semestrul I sunt programate pentru 11 decembrie 2015, iar cele din semestrul al II-lea până pe 20 mai 2016. Vacanța de vară începe pe 18 iunie 2016. Calendarul examenelor naționale urmează să fie aprobat prin ordine separate. Pe 27 mai 2016 se încheie cursurile claselor a XIIa, iar pe 10 iunie cele ale claselor a VIII-a.
Semestrul I
Cursuri: luni, 14 septembrie 2015 – vineri, 18 decembrie 2015;
Vacanță clasele primare și preșcolari: 31 octombrie 2015 - 8 noiembrie 2015;
Vacanță de iarnă: sâmbătă, 19 decembrie 2015 – duminică, 3 ianuarie 2016;
Cursuri: luni, 4 ianuarie 2016 – vineri, 29 ianuarie 2016;
Vacanță intersemestrială: sâmbătă, 30 ianuarie 2016 – duminică, 7 februarie 2016.
Semestrul al II-lea
Cursuri: luni, 8 februarie 2016 - vineri, 22 aprilie 2016;
Vacanță de primăvară: sâmbătă, 23 aprilie 2016 – marți, 3 mai 2016;
Cursuri: miercuri, 4 mai 2016 - vineri, 17 iunie 2016;
Vacanță de vară: sâmbătă, 18 iunie 2016 - duminică, 4 septembrie 2016.
Modificări la achiziția de manuale școlare
Ministerul Educației a modificat, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial, procedura de achiziție a manualelor școlare. Astfel, editurile care vor câștiga licitația pentru manuale școlare digitale vor încheia un contract de furnizare, limitat la 4 ani, fără posibilitatea de prelungire cu încă 2 ani, ca până acum. Ordinul mai stabilește că vor fi declarate câștigătoare manualele școlare situate pe primele locuri, în ordinea descrescătoare a punctajelor acumulate. Până acum exista un prag eliminatoriu de 43 de puncte. În prezent, au loc licitațiile pentru manualele școlare digitale de clasa a III-a, precum și pentru cele necesare claselor I și a II-a, la acele materii la care anul trecut nu a fost declarat nimeni câștigător.