După aproape două luni în care bisericile au fost închise, credincioșii ortodocși au putut participa, duminică, la primele slujbe oficiate după noile reguli impuse de autorități. Aceștia s-au strâns în curțile bisericilor, conformându-se regulilor de distanțare socială.
Primele slujbe religioase după încetarea stării de urgență s-au ținut tot cu ușile bisericilor închise. Clopotele din nou, iar credincioșii s-a strâns în jurul lăcașelor de cult, păstrând distanța de doi metri între ei și purtând măști de protecție. Aceasta pentru a respecta ultimele reglementări impuse de autorități pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului.
În starea de alerta, a fost stabilit un set de reguli de care trebuie să țină cont prelații și credincioșii trebuie, astfel încât slujbele religioase să se desfășoare fără incidente și în siguranță. Enoriașii au acces în biserici, individual, ca să se roage sau pentru spovedanie și împărtășanie. Au fost impuse reguli noi și pentru oficierea slujbelor de botez, a cununiilor religioase și a înmormântărilpor. Acestea se vor putea desfășura pe peioada stării de alertă cu accesul a maximum 16 persoane.