O fată în vârstă de 16 ani a fost lovită de o maşină, pe strada Frunzişului, din Cluj-Napoca.
„Astăzi, în jurul orei 17:00, un bărbat de 28 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Frunzişului înspre cartier Mănăstur, a surprins și accidentat o minoră de 16 ani, care a pătruns neregulamentar pe partea carosabilă, se pare pentru a salva o pisică de pe marcajul dublu continuu ce separă sensurile de mers. Se pare că, după prinderea pisicii, minora s-a întors din traversare. Şoferul nu a consumat băuturi alcoolice. Minora este conștientă”, a transmis IPJ Cluj.