Clinica de Arşi de la Floreasca, NEFOLOSITĂ în timpul tragediei de la clubul COLECTIV, deşi este una dintre cele mai moderne din Europa

Clinica de Arşi de la Floreasca este una dintre dintre cele mai moderne din Europa. Deşi deţine aparatură de ultimă generaţie, Clinica nu a fost folosită în timpul tragediei de la Colectiv.

În secţia de Arşi de la Spitalul Floreasca s-au investit peste 8,5 milioane de euro. Motivul pentru care a rămas nefolosită în noaptea incendiului de la clubul bucureştean este lipsa personalului, spune profesorul Ioan Lascăr.

Pe lângă lipsa de personal, capacitatea clinicii ar fi fost prea mică pentru numărul mare de pacienţi, mai spune acesta.

„Din două motive nu am folosit-o cu ocazia apariţiei acestui tragic eveniment. Având în vedere numărul mare de bolnavi gravi arşi care au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă, respectiv 14, dimensiunile Unităţii de Arşi care este reprezentată de cinci paturi pentru îngrijirea bolnavilor arşi sunt absolut insuficiente raportat la lotul pacienţilor. Din motive de strategie terapeutică, am convenit şi am considerat necesar să grupăm toţi pacienţii într-o singură locaţie. În acest scop, serviciul de terapie intensivă le-a dedicat numărul corespunzător de paturi, pentru a aduna toţi bolnavii arşi într-un singur sector, pentru a putea fi monitorizaţi în comun şi pentru a utiliza resursa umană cu maximă eficienţă. Ar fi evident ilogic să utilizăm resursa umană, să o alergăm între două etaje având cinci pacienţi într-un loc şi nouă pacienţi într-un alt loc”, a declarat Ioan Lascăr șeful Clinicii de Arși din Spitalul Floreasca, potrivit Digi24.

Clinica a fost inaugurată pe 9 aprilie 2015 şi este una dintre cele mai moderne secții de profil din țară, dotată cu instalaţii de producere şi distribuţie fluide medicale, instalaţii de climatizare-ventilaţie şi securitate la incendii.

Aproape 200 de persoane au fost rănite în urma incendiului de vineri seara de la Clubul Colectiv, dintre care 146 au fost internate în 12 spitale din Capitală. Mulţi dintre ei se află în continuare în stare critică.