Un restaurant în stil de abator din Australia se confruntă cu o revoltă stârnită în mediul online din cauza unei instalaţii care cuprinde o vacă împăiată care atârnă din tavan. Etica, o pizzerie din Adelaide, oraş situat în statul Australia de Sud, a împăiat vaca în vârstă de opt ani, o încrucişare între rasele Friesian şi Hereford, şi a suspendat-o de tavanul localului de membrele inferioare.
Proprietarii restaurantului, Federico şi Melissa Pisanelli, au declarat că vor să provoace astfel ''percepţia programată'' a clienţilor cu privire la vacile de lapte şi să ''educe consumatorii cu privire la provenienţa hranei noastre''. Instalaţia ''este concepută pentru a-i face pe consumatori să se oprească şi să se gândească la realităţile industriei produselor lactate'', susţin aceştia.
Însă criticii au catalogat iniţiativa drept ''de nedescris, atroce şi şocantă'' şi au cerut ca vaca să fie dată jos. Într-o petiţie semnată de peste 4.000 de persoane se susţine că pizzeria ''prezintă trupul unei vaci reale, moarte, atârnată de picioare deasupra meselor în timp ce clienţii mănâncă''. ''Este obscen şi ne dorim să fie dată jos imediat'', se mai arată în petiţie.
Etica susţine că restaurantul său este ''conceput pentru a reflecta un abator'' şi ''este dominat de teme precum confruntarea şi transparenţa''. ''Nu dorim să influenţăm dacă cineva ar trebui sau nu să consume produse lactate, însă îi îndemnăm pe consumatorii noştri să înţeleagă originea hranei lor pentru a face alegeri conştiente cu privire la consumul acesteia'', au declarat proprietarii.