Reprezentanţii clienţilor nemulţumiţi care au format grupuri împotriva băncilor BCR, Volksbank, Alpha Bank, Bancpost, Raiffeisen şi RBS au depus ieri, la sediul principalelor partide politice câte o scrisoare deschisă prin care le cereau politicienilor să nu lase nerezolvată problema Ordonanţei 50.
În scrisoarea către PSD, clienţii spun că declaraţiile făcute de Victor Ponta sunt încălcate "grosolan" de către actiunile lui Mihai Tudose, preşedintele Comisiei Economice din Camera Deputaţilor.
Acesta este acuzat de clienţi că a ţinut partea băncilor în detrimentul populaţiei. Clienţii i-au cerut un răspuns deschis lui Victor Ponta până mâine, zi în care Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci va dezbate OUG 50.
În schimb, la PNL reprezentanţii debitorilor i-au cerut lui Crin Antonescu să îşi arate poziţia în problema mai sus menţionată, având în vedere că ordonanţa va influenţa aproape 8,5 milioane de contracte de credite. Scrisori deschise au mai fost depuse şi la sediul Partidului Democrat Liberal şi la cel Conservator.