CLEPTOMANIE CIUDATĂ. În județul Ilfov a fost descoperită o familie de HOȚI DE CÂINI. Un tânăr a furat un Rottwailer, urmând exemplul tatălui

Polițiștii Postului de Poliție Berceni au dat de urma hoțului unui câine. Mai exact, l-au identificat pe Danie C.l, de 24 de ani, localnic care a sărit gardul unei curți din comună și a furat patrupedul. Din cele spuse de oamenii legii, tatăl autorului fusese cercetat pentru același tip de faptă.

Câinele furat nu este unul oarecare, ci un rottweiler, rasă cunoscută pentru agresivitatea ei. Patrupedul a dispărut în noaptea de 06/07 ianuarie a.c.. Stăpânul lui, un om de 46 de ani, din comuna ilfoveană, le-a declarat polițiștilor că rottwailer-ul are 11 luni și nu era agresiv.

„Periculosul” câine a fost depistat, marți, în curtea hoțului și a fost predat părții vătămate.Oficiali din Poliția Ilfov au declarat, pentru „Evenimentul zilei”, că hoțul era băut atunci când a furat câinele. În plus, tatăl său fusese acuzat de același tip de faptă, cu ani în urmă. Tânărul a mărturisit oamenilșor legii că îi plac animalele. De altfel, câinele furat a fost găsit în condiții bune, semn că era îngrijit. Nu au fost indicii care să conducă la suspiciunea că ar fi fost comerciant sau că ar fi avut alte intenții legat de câine, decât să îl aibă. „E un soi de cleptomanie, atât la tată, cât și la fiu”, ne-a mărturisit un polițist.