Cleo va avea un frăţior!

Dacă până de curând mica "prinţesă" a artistului moldovean Pavel Stratan îl aştepta pe Ghiţă, în decembrie ea îl va întâmpina pe mezinul familiei!

Şi-a lansat de curând păpuşa care îi poartă numele şi care seamănă leit cu micuţa Cleopatra din videoclipul „Ghiţă“. A primit o mulţime de jucării, una mai pufoasă şi mai mare decât alta, şi are la activ o serie de recorduri. A intrat în World Records Academy ca fiind cel mai tânăr cântăreţ din lume, este cel mai tânăr artist care a susţinut un recital live de două ore în faţa unui public larg, este cel mai bine plătit tânăr artist (10.000 de euro pentru o piesă, bani donaţi în scopuri caritabile), cel mai tânăr muzician care a primit trei Premii MTV România şi cel mai tânăr artist care a înregistrat un hit devenit numărul 1 într-o ţară. Însă, pe fetiţa de 5 ani nici un premiu, medalie sau jucărie nu a făcut-o la fel de fericită decât ştirea că va avea un frăţior.

Minunea de Crăciun

Conform declaraţiei lui Pavel Stratan, băieţelul urmează să se nască în luna decembrie, cu puţin înainte de Crăciun, familia fiind teribil de încântată de eveniment. Este mult prea devreme pentru a spune dacă vor mai avea un artist acasă, dar cine ştie... „Pentru noi, părinţii, copiii sunt nişte minuni! Eu şi soţia mea ne dorim foarte mult al doilea copil, iar acesta va apărea pe lume peste 4 luni şi jumă tate. Cleopatra va avea un frăţior!“, a declarat fericit Pavel Stratan.

Un nou album pentru Cleo

La lansarea păpuşii cu codiţe şi cu ochelari din plastic roz, Cleopatra a oferit autografe precum un om mare şi nu a obosit să răspundă semnelor de simpatie care veneau frenetic din partea publicului. Doar în trei zile de la lansarea jucăriei, aceasta s-a vândut în peste 5.000 de exemplare.

Cleopatra s-a lansat în muzică la doar 3 ani, devenind cel mai iubit copil al publicului din România, iar vocea ei subţirică şi bine ritmată s-a transformat şi în hit al soneriilor telefoanelor mobile. Şi-a întrecut în popularitate chiar şi tatăl, care a cunoscut un succes fulminant cu cele trei albume „Amintiri din copilărie“.

După primul disc din carieră, „Ghiţă“, apărut în 2006, Cleopatra urmează să-l lanseze şi pe cel de-al doilea. Acesta se va numi „La vârsta de patru ani“ şi e planificat să fie oferit publicului în toamnă. „Cred că va depăş i cu mult în succes primul album!“, prognozează Pavel Stratan.

Liberă, dar pe scenă

Chiar dacă a fost acuzat uneori că îşi exploatează fiica, Pavel Stratan este împăcat că a făcut ceea ce este mai bine pentru Cleopatra, fără să o forţeze în vreun fel. Pur şi simplu, Cleopatrei îi place să cânte, să danseze, să fie în centrul atenţiei şi percepe totul ca pe o joacă.

„Mai întâi, să lămurim lucrurile şi să vedem câte concerte a susţinut Cleopatra în realitate, câte videoclipuri a filmat şi la câte emisiuni televizate a fost.

Pe parcursul carierei sale (n.r. - începută la 3 ani), a susţinut doar două concerte, a filmat trei videoclipuri în care apare singură şi unul în care e împreună cu mine. Cred că a fost în total la patru emisiuni“, explică tatăl.

Un copil în stare de orice

„Dacă e vorba de efort, să ştiţi că efortul îl depun tot eu în ceea ce face Cleopatra!“, spune Pavel Stratan. „Niciodată n-am obligat copilul să facă vreun lucru, mai ales unul care să nu-i placă, iar dacă am vrut să obţin ceva de la ea, a fost îndeajuns doar să-i spun următorul lucru: «Cleopatra, mie mi se pare interesant, crezi că tu ai putea să faci acest lucru?». Şi oricând puteam primi de la Cleo un răspuns de genul «Stai că îţi arăt eu că pot mai mult decât îţi poţi imagina că aş fi în stare!»“.

La urma urmei, ce poate fi mai plăcut pentru un copil decât să primească o mulţime de jucării dintr- un foc, cum i se întâmplă Cleopatrei, asaltată de cadouri la concerte.

„La primul concert am primit de la fanii mei un căţel de două ori mai mare decât mine. Stau în braţele lui şi acum!“, spune micuţa Cleopatra.

PARTENER DE JOACĂ Un cadou mare pentru o fetiţă tare mică

Familia Stratan locuieşte în Chişinău, dar Pavel spune că se simt bine oricum, acasă fiind oriunde sunt împreună. Cleopatra are mulţi prieteni - celebrul „Ghiţă“, neidentificat încă, din cântec e doar unul dintre ei - şi îşi trăieşte copilăria ca orice fetiţă de vârsta ei. Verile şi le petrece uneori la bunici, în rest fiind un copil de oraş. Nu va începe şcoala înainte să împlinească şapte ani, părinţii dorind să nu sară peste nicio etapă şi să se „mai joace la grădiniţă“. Printre partenerii ei de distracţie se numără şi un căţel de pluş de două ori mai mare decât ea, primit la întâiul ei concert, în braţele căruia micuţei îi place mult să stea.

INTERVIU RAPID

„Cleopatra îşi trăieşte copilăria“, spune tatăl ei

EVZ TV: Cum e viaţa Cleopatrei, ce îi place să facă? Pavel Stratan: Cel mai mult îi place să joace teatru, dar şi să deseneze şi să danseze. Acasă se uită la filme cu prinţese şi, dacă aş avea timp să-i citesc zile întregi poveşti, ar fi foarte fericită. Cleopatra este un copil fericit, care îşi trăieşte copilăria.

Cum reacţionează când e vorba de mers la concerte, de intrat în contact cu publicul? Nu cred că mai ţine minte cum e la un concert. A susţinut doar două, iar asta s-a întâmplat cu doi ani în urmă.

Cum e relaţia dintre tată şi fiică? Cleopatra este un copil ascultă tor, iar eu sunt un pă- rinte care munceşte doar pentru binele ei.

În noul videoclip „Noapte bună“ Cleopatra are deja tristeţi de adult... E maturizare sau şi-a însuşit câteva strategii de actriţă? Cleopatra este un copil simplu, care merge prin viaţă trăindu-şi copilăria. Nu am observat nimic ieşit în comun la ea. Iar dacă ştie să-şi pună în valoare calităţile de actriţă şi să joace rolul unui om matur, bravo ei!