Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al SRTv, a declarat, aseară, că în TVR continuă să fie plătite foarte multe ore suplimentare, potrivit Contractului Colectiv de Muncă din instituţie, iar din ianuarie până în iulie, numai la redacţia Ştiri, s-au adunat 9 ani de ore suplimentare.
"Din ianuarie până în iulie, la redacţia de Ştiri s-au adunat 9 ani de ore suplimentare. De ce? Pentru că evident se lucrează şi sâmbăta şi duminica. Dar acestea sunt introduse în Contractul Colectiv de Muncă, nu mă pot atinge de ele", a declarat Săftoiu. El a mai spus că orele suplimentare în TVR s-au mai redus, însă nu atât pe cât şi-ar fi dorit el. De exemplu, în luna mai, în TVR s-au înregistrat 42.000 de ore suplimentare, în timp ce în august s-au înregistrat 23.000 de ore suplimentare. "Orele astea s-au făcut la locul de muncă, sâmbăta şi duminica, pentru că, în Televiziunea Română, sâmbăta şi duminica, în condiţiile în care eşti angajat cu carte de muncă, se plăteşte dublu. Dacă se întâmplă să fii pe tură sâmbăta şi duminica, eşti un mare norocos", a comentat Săftoiu, citat de mediafax.ro. Claudiu Săftoiu a mai declarat că programul de restructurare a TVR continuă "neabătut", chiar dacă în Monitorul Oficial a fost publicată decizia Curţii Constituţionale (CC) privind neconstituţionalitatea desemnării CA al Televiziunii Române. Hotărârile CA al SRTv adoptate până la publicarea în MO a respectivei decizii, între care şi Programul de redresare economică a TVR, rămân valabile. El a spus că, în prezent, în TVR mai sunt aproximativ 3.302 angajaţi, pentru că în ultima perioadă au mai ieşit la pensie 30-40 de persoane. De asemenea, Săftoiu a precizat că, la 20 noiembrie, în urma procesului de concediere colectivă, Televiziunea Română trebuie să rămână cu un număr total de 2.395 de angajaţi. Întrebat care va fi impactul acestei măsuri de concediere colectivă asupra bugetului TVR, Claudiu Săftoiu a răspuns că se vor reduce cheltuielile cu personalul cu 30%. Potrivit lui Săftoiu, toţi angajaţii TVR trebuie să pregătească pentru evaluări un memoriu de activitate şi un CV, "vor da un test grilă pe diferite categorii de activitate şi vor susţine un interviu de 10-15 minute, care va fi filmat, pentru a exista dovada în condiţiile în care cineva va contesta rezultatul". "Cea de-a 14-a comisie va rezolva contestaţiile. Cei care doresc să conteste au această posibilitate", a spus Săftoiu, precizând însă că tot acest proces de restructurare "se află sub o legalitate absolută, în acord cu legile statului român": "Nu se va întâmpla ca, odată create aceste premise ale concedierii colective, ca prin repetate procese să se întoarcă înapoi aceşti oameni. Urmăm calea cea mai legală cu putinţă, dureroasă, dar necesară. E o cale fără întoarcere". Pe de altă parte, Claudiu Săftoiu a mai spus că are în vedere şi obţinerea unui credit pentru plăţile compensatorii, care, în funcţie de mai multe criterii, precum vechimea în muncă, variază de la 3 până la 12 salarii compensatorii.