Soțul lui Carmen Bejan, studenta condamnată după ce a omorât și tranșat un bărbat, a vorbit astăzi despre relația lor.
Într-un interviu acordat unui post de televiziune, Claudiu Șatran a spus că soția lui, Carmen Bejan, i-a povestit că, însărcinată fiind, a fost tratată prost în pușcărie. „Mi s-a plâns de multe ori de condițiile din închisoare”, a spus Claudiu Șatran. Copilul lui Carmen Bejan a decedat imediat după naștere, din cauza unor malformații grave. Legiștii au pus decesul pe seama unor medicamente interzise, pe care Carmen le-a luat în primul trimestru de sarcină. Cât despre faptul că deținuta a rămas însărcinată cu scopul de a scăpa de pușcărie, soțul ei a precizat că inculpata nu s-a ferit niciodată de închisoare: „Are o pedeapsă, într-un final ea trebuie s-o execute!”. „Și eu am fost student la Medicină înainte să pic la pușcărie. Mi s-a făcut milă de ea, pentru că s-a mediatizat cazul. I-am scris o scrisoare de încurajare. La prima scrisoare nu mi-a răspuns și n-am mai insistat. De Crăciun, i-am trimis o felicitare. Față în față ne-am văzut după un an. Am luat prima vizită, ne-am logodit în octombrie 2010, apoi ne-am căsătorit. Am cerut-o de căsătorie, pentru că m-am îndrăgostit de ea. Nu este așa cum se scrie în presă. Este extraordinară din toate punctele de vedere!”, a mai spus Șatran. Claudiu a mai povestit că a aflat că va fi tată dintr-o scrisoare: „Ea mi-a scris că și-a cumpărat din banii ei un test de sarcină. Am fost foarte fericit! După atâta suferință, fetița ar fi fost pentru mine o rază de lumină!” Tânărul a mai spus în cadrul interviului că și-a văzut soția după ce ea a născut, dar n-au putut sta prea mult de vorbă: „Stătea în pat, avea tuburi și perfuzii. Plângea încontinuu. Era foarte tristă. O voi ajuta să depășească acet moment. Are mult mai mult nevoie de mine decât de orice psiholog. A zis că dacă eu nu aș fi, nu ar putea să treacă pentru tragedia asta. Eu n-am apelat la psiholog. Nu am timp de așa ceva. Am umblat să fac rost de bani să-mi aduc fetița acasă. Ai cazier, ți se închid toate ușile. Nu te bagă nimeni în seamă. Ne-am obișuit să fim etichetați. Noi mergem mai departe. Suntem o familie unită Cei de la ANP mi-au omorât fetița! Cineva trebuie să plătească! S-a comis o infracțiune! În unele situații, nici nu suntem considerați oameni în penitenciar. Mă duceam la dispensar cu diverse probleme și primeam aceleași pastile: paracetamol.”