Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, vine cu explicații după ce a fost acuzat că a avut cont pentru pltaforma de granturi. Mai mult, acesta
Claudiu Năsui: „Statul român suferă de sindromul Cernobîl
„Am supărat mulți oameni din sistem în momentul în care am spus adevărul. Am spus adevărul despre mersul la târguri pe banii statului și despre faptul că măsura 3 nu își atinge scopul. Nu își atinge scopul pentru că ajunge să finanțeze în proporție de peste 50% imobiliare. Și nu doar atât, dar suspiciunile de fraudă de care am vorbit sunt bazate pe fapte reale.
Am avut discuția aceasta și cu premierul și i-am propus un curs de acțiune. Știu că adevărul doare, dar singura noastră șansă dacă vrem să salvăm România este măcar să spunem adevărul și să fim foarte transparenți cu ce găsim în ministere. Nu să menținem butaforii”, a mai scris Claudiu Năsui pe social media.
Claudiu Năsui susține ca a fost acuzat că a avut cont pe platforma de granturi
„Am vrut să văd fiecare pas din procedură și să o optimizez. Ceea ce am și făcut. Am folosit acel cont de câteva ori și exclusiv în scopul înțelegerii proceselor din spatele platformei și a muncii funcționarilor pentru a crește numărul de procesări pe zi. Ceea ce am și reușit. Am crescut numărul de evaluări de 9 ori în timp record.
Pentru că vreau să fiu 100% transparent, am cerut la STS log-ul accesului pe platformă aferente contului meu. După care am primele și singurele accesări în 29 decembrie și 31 decembrie. Deci cu mult înainte să fie vreo informație relevantă. Pe 24 decembrie a fost prima mea zi în minister”, a mai scris ministrul Economiei pe social media.
Şi continuă: „De când am venit în minister am făcut din transparență o regulă. Am spus că voi duce la bun sfârșit toate măsurile începute de vechiul guvern. Și voi face fix asta. Am avut 3 priorități: deblocarea măsurilor de ajutorare CoVid, operaționalizarea schemei pentru Horeca și reorganizarea ministerului (care se împarte cu cel al energiei)”.