Grupul de Investigaţii Politice condus de Mugur Ciuvică a postat astăzi pe pagina de facebook noi amănunte despre teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.
GIP a ajuns la concluzia că, pentru a-și ascunde plagiatul, Kovesi a procedat hoțește: a schimbat unele cuvinte din textul original. Softul iThenticate a identificat un procent de 34% plagiat în capitolele 2, 3 și 4 ale tezei de doctorat, precizează GIP.
De asemenea, softul a arătat că în capitolele 2, 3 și 4 ale tezei sale de doctorat, Laura Codruța Kovesi a plagiat masiv cartea „Traficul de ființe umane. Infractor. Victima. Infracțiune” scrisă de o echipă condusă de profesorul Gheorghiță Mateuț și publicată în anul 2005 (cu 6 ani înaintea tezei lui Kovesi) la Editura Alternative Sociale din Iaşi.
De exemplu, subcapitolul II.3.2.1 al tezei lui Kovesi plagiază în întregime subcapitolul 4 al Capitolului 1 al lucrării lui Mateuț. Kovesi nu a pus ghilimele, nu a citat, nu a pus vreo notă de subsol. A încercat însă să-și ascundă furtul prin mici modificări aduse textului original.
În loc de „noua dimensiune a Europei” cum apare în textul original, Kovesi a scris „noua configurație a Europei”; în loc de „scoate în evidență pericolul” cum apare în textul original, Kovesi a scris „evidențiază pericolul”; în loc de „se impune astfel” cum apare în textul original, K a scris „s-a impus astfel”; în loc de „prin ratificare” cum apare în textul original, Kovesi a scris „ratificând”; în loc de liniuțele care apar în textul original,a pus săgeți, precizează GIP.
“O altă modalitate prin care Kovesi a încercat să-și ascundă plagiatul a fost următoarea: Fără a folosi vreodată ghilimelele și pentru a crea impresia că s-a inspirat doar în câteva pasaje din lucrarea lui Mateuț, Kovesi a introdus câteva note de subsol cu trimiteri la această lucrare. De exemplu, paginile 259 și 260 din lucrare sunt copiate în întregime din Mateuț. Pentru a disimula faptul că au fost preluate bucăți masive de text, la pagina 260 apare o notă la sfârșitul unui scurt paragraf care trimite la lucrarea Traficul de ființe umane. Infractor. Victima. Infracțiune. Paginile următoare din teză preiau din nou, fără să citeze și fără vreo notă de subsol, pasaje întregi din lucrarea lui Mateuț”, susţine GIP.
Săptămâna viitoare, după ce va publica toate rapoartele iThenticate care demonstrează plagiatul, GIP anunţă că va sesiza, din nou, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU).