Jurnalistul Victor Ciutacu a fost „sechestrat” de mai mulți ofițeri SPP într-o toaletă pe când se afla la nunta unui nume sonor din România.
Celebrul jurnalist de la RomâniaTV a fost luat în primire de ofițerii SPP imediat cum a ajuns la eveniment pentru ca acesta să nu dea „nas în nas” cu Traian Băsescu.
Toată întâmplarea a fost, de fapt, povestită de Serghei Mizil, un alt nume greu din Capitală, care se afla la aceeași nuntă și a sfârșit prin a fi încuiat în aceeași baie ca și Ciutacu.
„Am mers la o nuntă unde am fost invitați și eu și Victor Ciutacu. Când a ajuns el, așa frică le-a fost la ăia de la SPP să nu-l iau, să fac, să nu știu ce, că ne-au închis în veceu.
Dar cum s-au gândit ei la așa ceva. Că eu, Serghei Mizil, mă duc la nuntă la ăla să-i iau familia, să fac, să dreg. Ne-au ținut închiși cât timp a trecut Băsescu.”, a povestit Serghei Mizil.
Ofiţerii SPP încercau să îi împiedice pe cei doi să se întâlnească cu Traian Băsescu, care fusese şi el invitat la nuntă şi a trecut doar pentru câteva minute pe la petrecere.
Într-o notă ironică, Serghei i-a spus prezentatoare că nu l-a întrebat ce a făcut în baie cu Victor Ciutacu.
Cu gura până la urechi, acesta le-a mărturisit că: „Nu ne-am hărțuit sexual”.
Apoi, incidentul a fost confirmat și de jurnalistul Victor Ciutacu chiar pe pagina sa de Facebook.
„S-a spart țiganu-n anchetă, la Ana-Maria Bujor & Georgiana Murgila, că ne-a încuiat SPP în WC. Unde 'ne urinam'. La o nuntă, să nu stricăm sosirea triumfală a lu' nea Trăian. Habar n-aveți (și nici eu nu știam inițial) la al cui zaiafet nimerisem", a confirmat și Victor Ciutacu, pe Facebook.
Victor Ciutacu a mai dezvăluit că era vorba despre nunta şefei de cabinet a lui Traian Băsescu. Jurnalistul şi Serghei Mizil erau invitaţii mirelui, fără să ştie cine este mireasa, scrie RomaniaTV.