Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului și lider al PNL, i-a criticat pe colegii săi de coaliție care au făcut declarații publice înainde de aflarea sentinței în cazul Roșia Montană.
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a făcut o serie de aprecieri duminică seară, la Prima News, cu privire la tema Roșia Montană și la discuțiile care au erupt în ultima vreme după pronunțarea deciziei favorabile României.
Ciucă: Este bine de fiecare dată să nu ne antepronunţăm şi să nu speculăm la absolut nimic
„M-aţi auzit să zic ceva înainte? N-am zis nimic, nu voi zice. Este bine de fiecare dată să nu ne antepronunţăm şi să nu speculăm la absolut nimic, pentru că vin decizii care întorc toată povestea 180 de grade”, a afirmat Nicolae Ciucă, cu referire la dosarul Roşia Montană, relatează Agerpres.
Ciucă a mai spus și că: „Ştiţi cum este, că tot am vorbit de război: în arta militară se vorbeşte despre răbdarea strategică. Poate că în politică de multe ori ar fi nevoie să vorbim şi despre tăcerea strategică. Că iacătă cum se întâmplă lucrurile”.
Declarațiile lui Nicolae Ciucă îi vizează mai ales pe colegul său de partid, ministrul Finanțelor Marcel Boloș, care a declarat că România va avea de plătit despăgubiri de miliarde de dolari, și pe Marcel Ciolacu, premier și lider PSD, care s-a plâns că e nevoit să achite notele de plată „pentru toate tâmpeniile făcute de alții”.
Ciucă: Prea mult zgomot politic
Acesta a mai spus și că ar fi fost prea mult zgomot politic înainte de aflarea deciziei.
„Mai fac (zgomot - n.r.) şi acum şi fără rost, de neînţeles. Şi ieri, şi azi. (...) Încearcă să argumenteze - şi ştiţi cum este când vii cu prea multe argumente pe ceva: te duci undeva în ridicol şi nu mai are niciun rost”, a apreciat Ciucă.
Preşedinţii USR şi Forţa Dreptei, Cătălin Drulă şi Ludovic Orban, l-au acuzat pe premierul Marcel Ciolacu de manipularea bursei prin declaraţiile despre posibilitatea ca România să piardă acest proces, în condițiile în care, în ultimele luni prețul acțiunilor Gabriel Resources aproape că s-au dublat.
Nu am dat nicio informaţie ... niciun document
Premierul Ciolacu a reacţionat sâmbătă la acuzaţiile Opoziţiei în cazul Roşia Montană, susţinând că: „Eu mă bucur, ca şi prim-ministru, că nu las o datorie copiilor noştri, că am avut capacitatea administrativă de a câştiga un proces. Cei cu acuzaţiile care au lăsat datorii de 200 de miliarde, pe care le plătim noi toţi, eu nu le pot răspunde decât că cred că au o problemă în altă parte, deja vorbesc de patologie”, a spus Ciolacu.
Premierul României a mai spus: „Nu am dat nicio informaţie, nu am dat niciun document din Guvernul României, nu am dat de niciunde nicio motivare care să influenţeze acest proces. Am spus foarte clar: toate documentele vor fi puse la dispoziţia presei în momentul în care se finalizează procesul. Despre ce vorbim, despre ce bursă? Ce, eu joc la bursă? Poate dânşii joacă la bursă şi ştiţi bine că joacă la bursă. Dar problema este că s-au jucat cu banii României. Cum adică? Eu câştig un proces şi nu las o datorie de miliarde de euro României şi nu aduc o criză economică în România şi o debusolare a sistemului fiscal şi macroeconomic şi eu sunt acuzat că de ce am câştigat procesul? Chiar nu le e ruşine?”.