Împânzit de copaci, grădini de flori și tot felul de plante vii, primul mall din lume care respira urmează a fi construit în Dubai.
Orașul găzduiește deja cel mai mare mall din lume ca suprafaţă, dar și cel mai mare mall tematic din lume, inspirat de un explorator marocan, şi un altul cu o staţiune de ski în interior, scrie zugo.md.
Cityland Group, un dezvoltator cunoscut pentru crearea celei mai mari grădini de flori din lume, speră să facă ceva extraordinar prin construirea unui mall care trăieşte şi respiră.
Cityland, un proiect de 400 de milioane de dolari situat în cartierul Dubailand, care aparține dezvoltatorului Cityland Group, cunoscut pentru crearea celei mai mari grădini de flori din lume, se extinde rapid și este văzut drept prima destinaţie de cumpărături inspirată de natură din lume. Complexul va fi construit în jurul unei grădini botanice de peste 18.000 de metri pătraţi, supranumită „Parcul Central”.
Parcul va avea izvoare şi insule, tipuri rare de copaci şi grădini de flori pe care cumpărătorii le vor putea explora. Magazinele care înconjoară spaţiul verde vor planta un alt rând de copaci şi grădini pe acoperişurile lor, transmite presa străină. Tema verde se regăseşte în tot complexul, spune Fahimuddin Sharfuddin, CEO la Cityland Group, cu alei interioare încadrate de pomi şi „pereţi verzi” pe arterele principale din mall.
Construcția va găzdui peste 300 de magazine, restaurante şi obiective pentru divertisment. Primul magazin deschis – lanţul internaţional de supermarketuri Carrefour – şi-a deschis porţile pe 12 mai şi Cityland are convingerea că restul mall-ului va fi operaţional până la sfârşitul anului şi va fi ocupat în totalitate până în 2020.