Deficitul bugetar al României va fi de 6,7% din PIB, iar contracţia economică se va situa la 2,2% din Produsul Intern Brut, susține ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
Ministrul Finanțelor Publice susține că actuala criză a fost o provocare foarte mare pentru Guvernul din care face parte, în condițiile în care lucrurile merg prost în toate economiile. El a dat ca exemplu situația din SUA unde se estimează un deficit bugetar de aproape 24% din PIB și pe cea din zona euro, unde va atinge în jur de 13%.
„Am reuşit, prin măsurile pe care le-am luat, să avem primul trimestru de creştere economică, deci 2,4% din PIB, ceea ce a fost, după Irlanda, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. PIB-ul la 6 luni, avem trimestrul 2 care este afectat negativ, şi aici vom avea o contracţie a economiei într-un scenariu care merge pentru final de an spre minus 2,2% din PIB pentru tot anul”, a declarat Florin Cîțu.
El a precizat că România nu va avea o recesiune tehnică, deci nu vor fi două trimestre negative și a estimate că economia va începe să-și revină începând din trimestrul III. Ministrul a menţionat că rata inflaţiei s-a înjumătăţit în acest an, faţă de 2019, până la aproape de 2%.
„Rata inflaţiei a scăzut în fiecare lună în guvernarea PNL. Anul trecut, în creştere economică, fără nici un fel de criză, rata inflaţiei era în jur de 4%, iar anul acesta suntem aproape de 2% şi în continuare preţurile scad. Nimic din ce au aruncat în piaţă cei de la PSD nu s-a întâmplat. A fost cumva o strategie a celor de la PSD de a speria oamenii, de a-i panica”, a mai spus Florin Cîțu.
Ministrul a precizat că dacă nu s-ar fi folosit de imunitatea pe care le-o conferă declarațiile politice, jumătate din PSD ar fi ajuns la pușcărie din această cauză.
„Nu poţi să te foloseşti şi să panichezi întreagă Românie doar pentru a câştiga tu politic. Acest scenariu a afectat şi economia, şi turismul, dar i-a speriat şi pe români. Tot acest lucru a fost o campanie orchestrată, plătită de PSD. Sunt pe reţelele de socializare, televiziunile prietene, reclamele pe online. Nu cred că o reclamă pe un ziar online o faci gratuit, trebuie să plăteşti pentru ea”, a subliniat Cîțu.
Cât a costat șomajul tehnic
În acest context, ministrul a precizat că în ultimele luni, din aprilie și până în iunie s-au plătit 2,2 miliarde de lei pentru șomajul tehnic:
„Am reuşit să luăm măsurile care cumva să elimine partea cea mai negativă. În şomaj tehnic, am plătit 2,2 miliarde de lei, în aprilie, mai şi iunie. Aceşti oameni se întorc acum la locul de muncă. Aici avem cealaltă măsură pentru aceştia, de a plăti 41,5% din salariul celor care au fost în şomaj tehnic şi se întorc la muncă Se vor plăti trei luni de zile de la reluarea muncii, dar trebuie să fi fost în şomaj tehnic minim 15 zile lucrătoare” .
Florin Cîțu a precizat că măsurile adoptate au dat încredere companiilor, iar acest lucru se va vedea în momentul colectării veniturilor la bugetul central.
„Sunt multe companii care nu şi-au închis activitatea şi care îşi plătesc taxele şi o fac pentru că am luat şi nişte măsuri foarte bune - bonificaţie de 10% dacă plăteşti la timp impozitele, amânări pentru depuneri de declaraţii. Toate aceste măsuri pe care le-am luat până la 30 iunie au lăsat la companii în jur de 15 miliarde de lei. Nu mai spun de faptul că am plătit şi din urmă concediile medicale”, a mai spus Florin Cîțu.
BNR a dat lovitura. Isărescu a dezvăluit de unde vin 4, 5 miliarde de euro
Riscurile cu care se confruntă economia românească. Care sunt estimările BNR