CITR a distribuit către creditorii companiilor din portofoliu aproximativ 60 milioane de euro în 2015, potrivit unui comunicat emis astăzi de companie.
Totalul fondurilor primite de creditori de la CITR în ultimii trei ani a ajuns la aproximativ 200 de milioane de euro. Sumele provin atât din vânzarea de active, deopotrivă core și non core, cât și din excedentul bugetar rezultat din activitatea curentă a firmelor din portofoliu, aflate în diverse stadii ale procedurii de insolvență.
În 2015, CITR a acumulat din vânzări peste 52 milioane de euro, din 241 de tranzacții, ce au vizat 115 companii, aflate în gestiunea CITR. Peste jumătate din sumă provine din valorificările de active din regiunea București - Ilfov.
Valorificare la 70% din evaluare
„Rolul practicienilor în insolvență pare, la prima vedere, unul simplu – de a valorifica activele societăților în dificultate financiară pentru a stinge datoriile către creditori. În fapt, însă, la CITR ne-am propus un scop mai mare – acela de a contribui la îmbunătățirea mediului de afaceri românesc, prin însănătoșirea companiilor cu probleme și redarea lor circuitului economic. Iar asta nu înseamnă doar să dăm o nouă șansă companiilor în dificultate, ci și să sprijinim creditorii să își continue fără probleme activitatea, în ciuda dificultăților partenerilor de business”, a declarat Andrei Cionca, CEO CITR.
„Rezultatele anului 2015 ne arată că ne-am îndeplinit cu succes misiunea. Am reușit să identificăm chiar și noi surse de finanțare pentru companiile în dificultate, astfel încât acestea să se poată redresa și să poată genera venituri în continuare”, a completat acesta.
Activele vândute în 2015 au fost valorificate la un procent bun, raportat la valoarea de evaluare – respectiv de 70%, mai scrie în comunicatul companiei.
Finanțatorii au manifestat un interes crescut pentru activele rezidențiale, în special apartamente, blocuri și complexuri rezidențiale nefinalizate, spații comerciale în zone centrale și spații destinate producției sau depozitării în zone adiacente marilor orașe.
În total, în anul 2015, CITR a vândut peste 600 de utilaje de construcții și de producție, 386 de apartamente și peste 80 de terenuri din toate categoriile, urmate, într-un top al celor mai multe unități vândute, de case, spații de producție și depozitare și de imobile de birouri.