Până acum, doar o parte a medicilor de familie și-au achizițonat cititoare de carduri. Modelele preferate de aceștia – cele cu ecran și tastatură - s-au epuizat.
Până acum au ajuns la asigurați 11,5 milioane de carduri, ceea ce înseamnă 85% din totalul populației peste 18 ani. „Restul de 15% sunt pe fluxul de distribuție. Estimăm că distribuirea cardurilor prin serviciile poștale se va încheia în jurul datei de 15 decembrie”, a declarat Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Potrivit reglementărilor actuale ale CNAS, cardurile rămase nedistribuite prin poștă vor ajunge la casele județene de asigurări de sănătate de unde asigurații le vor putea ridica pe timp nelimitat.
Reprezentanții CNAS iau însă în calcul și varianta distribuirii acestor carduri prin intermediul cabinetelor medicilor de familie. „Poate că asiguratul nu are domiciliul acolo unde locuiește. În plus, mulți asigurați stau la țară astfel că ar trebui să bată drumul la casa județeană de asigurări de sănătate”, a explicat Mihaela Tănase.
O astfel de inițiativă este însă respinsă din start de reprezentanții breslei. „De ce să le distribuim noi? Dacă ne vor face o astfel de propunere ea va fi respinsă. Noi am argumentat clar de la bun început”, a replicat dr. Sandra Adalgiza Alexiu, vicepreședintele Societății Naționale a Medicilor de Familie.
Reamintim că de la început medicii de familie au refuzat categoric să distribuie cardurile de sănătate motivând că ei nu sunt poștași și că proiectul cardului de sănătate are o serie de neclarități pe care CNAS nu le-a rezolvat.
După distribuirea cardurilor de sănătate va urma o perioadă de testare urmând ca, la final, utilizarea cardului să devină obligatorie, serviciile medicale fiind decontate doar pe baza lui.
Inițializarea cardului se face la oricare furnizor de servicii medicale. „Până acum, doar o parte a medicilor de familie și-a achiziționat cititoare de carduri. Două modele sunt preferate de medici: acelea care au ecran și tastatură, dar, momentan, stocurile sunt epuizate la funizori. Așteptăm ca la sfârșitul lui decembrie să apară din nou pe piață”, a mai spus dr. Alexiu.
La Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) au ajuns până acum doar cardurile returnate pentru decedați. Este vorba de 15.600 de astfel de documente. Restul, spune Cristina Călinoiu, purtător de cuvânt al instituției, respectiv cardurile nedistribuite prin poștă asiguraților, vor ajunge după 15 decembrie.
Sute de persoane, la coadă la CASMB
În ciuda postărilor de pe site-ul CASMB prin care asigurații sunt ținuți la curent cu ultimele informații referitoare la cardurile de sănătate, circa 100 de persoane continuă să vină în fiecare zi să ceară lămuriri despre aceste documente. „Vin și se așează la coadă la ghișeul de informații cu avizele de la poștă în mână și sunt greu de convins că încă nu pot găsi la noi cardurile. Unii asigurați ne întreabă de CNAS și merg și la această instituție să le caute”, a mai spus Călinoiu. Proiectul Cardului de sănătate are ca scop transparentizarea și eficientizarea banilor publici.