Circulația mașinilor e restricționată, timp de o săptămână, pe autostrada A1, pe sensul de mers Nădlac – Timişoara.
Şoferii care vor circula pe autostrada A1, pe sensul de mers Nădlac – Timişoara, vor întâmpina dificultăţi pe traseu, aproape o săptămână. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara a anunţat că, la kilometrul 540+400-542+000, traficul se desfăşoară îngreunat. Mai exact, prima bandă este închisă din cauză că un element al rostului de dilatare de la podul de peste râul Mureş s-a desprins, și trebuie efectuate reparațiile ce se impun. Circulaţia se va desfăşura, astfel, doar pe banda a doua. Se estimează că situaţia va reveni la normal sâmbătă, în 20 octombrie 2018.