Un tren de marfă a deraiat, luni dimineața, în județul Mehedinți, între stațiile Ergheviţa şi Valea Albă. Potrivit Centrului Infotrafic, circulația feroviară pe magistrala 900, București-Timișoara, este blocată.
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, circulația feroviară este închisă la această oră, pe raza Regionalei CF Craiova. Un vagon al unui tren de marfă s-a răsturnat și alte două vagoane au deraiat, între stațiile CF Drobeta Turnu Severin Mărfuri - Valea Albă.
”Trenul care aparține operatorului național SNTFM CFR Marfă avea în compunere 41 de vagoane încărcate cu suc și circula în relația Sudrigiu - București Vest. Personalul de specialitate ale Regionalei CF Craiova este deja la fața locului pentru a lua toate măsurile necesare accesului în zona deraierii a utilajelor de intervenție, în vederea ridicării și repunerii pe șină a vagoanelor”, transmite oana Brânzan, purtătoarea de cuvânt CFR SA.
Până la finalizarea intervențiilor din zona deraierii, Regionala CF Craiova asigură transbordare cu mijloace auto între stațiile Prunișor - Drobeta Turnu Severin pentru călătorii din trenurile care tranzitează zona respectivă.
Cauzele producerii deraierii vor fi stabilite de o comisie de specialitate care a început investigațiile.
Sursa foto: CFR SA