Circul „roș-albastru” s-a încheiat! Rădoi nu pleacă de la Steaua

După două ore de discuții la Palatul lui Gigi Becali, Mirel Rădoi a fost convins de patronul Stelei să rămână la echipă, informează Digi Sport.

Eșecul de aseară, cu Rosenborg, scor 0-3, din play-off-ul Ligii Europa, l-a determinat pe Mirel Rădoi să renunțe la Steaua, însă doar pentru câteva ore.

Astăzi, după două ore de negocieri latifundiarul din Pipera l-a făcut pe Rădoi să revină asupra deciziei și i-a spus acestuia că este dispus să mai facă investiţii la echipă. 

Declarația lui Gigi Becali, la finalul discuției cu Mirel Rădoi: „A vrut să renunțe, a fost la echipă, dar n-a fost vehement. A fost așa, pe picior de reununțare. A venit aici, mi-a spus și mie că vrea să renunțe. L-am convins ca să continue antrenor la Steaua.

A zis că nu înțelege de ce nu e un declic la echipă. Atunci eu i-am spus că din punctul meu de vedere, dacă am dominat adversarul o repriză, tot timpul, dar am avut ghinioane și am pierdut meciurile. I-am spus că trebuie să fie mai sever. A fost greu să-l conving să rămână.

Este păcat, dacă pleci acum, va rămâne o pată pe meseria ta. Sunt convins că va lua campionatul și Cupa și Cupa Ligii. Și pe urmă încercăm accederea în liga campionilor. În iarnă o să-i iau și un atacant valoros.

Nu pot să-l mint, ăștia sunt banii, trebuie să plece doi trei jucători, poate și o scădere a salariilor. Tahar n-ai ce să faci cu el n-ai unde să-l folosești.”