Circa 14% din creditele OTP au intrat în programul de protecţie a debitorilor

Circa 14% din portofoliul OTP Bank România de credite contractate de populaţie a fost inclus în programul de protecţie a debitorilor în 2011, a anunţat astăzi banca, odată cu prezentarea rezultatelor financiare.

În perioada crizei banca a lansat programul de protecţie a debitorilor, ce constă în eşalonarea şi rescadenţarea creditelor acelor clienţi care se află în dificultate de plată

Banca a trecut în 2011 pe profit, realizând un câştig după impozitare de 13 milioane lei.

Portofoliul de credite, atât cele corporative, cât şi cele ipotecare, a crescut considerabil faţă de anul anterior (8%).

Venitul anual net din taxe şi comisioane a rămas aproape constant în 2011 (+1%), ridicându-se la 37 milioane lei.

Costurile de exploatare au crescut moderat, cu 3%, iar rata de adecvare a capitalului s-a situat la 13.4%, înregistrând, în ultimul trimestru al anului 2011, o creştere cu 0,7 puncte procentuale, în comparaţie cu trimestrul anterior.