Echipa s-a deplasat în comuna Adâncata pentru a filma un episod. Apoi au vrut să încerce pista
Agenții polițiști din serialul de comedie Trăsniții apelează la sfaturi profesioniste, marți 31 mai, într-un episod special. Astfel, simpaticii agenți Poponeț, Sofica și șeful acestora, Chiorete, descind la Motor Park Romania! Echipa trăsnită s-a deplasat în comuna Adâncata la cel mai nou și mai lung circuit de viteză auto din România pentru a filma acest episod.
Lavinia Stoica alias Sofica spune că: “A fost o experiență interesantă să filmăm într-un loc atât de deosebit. Ne-am și distrat și ne-am bucurat din plin de ziua de filmare. M-am pozat cu toate masinile dar nu am avut curaj să ma dau cu acele mașini preparate. Aș fi mers cu 20 km/h în acele mașini de curse. Însă Justinian (Poponeț) și Bogdan (Chiorete) s-au dat cu mașinile și au atins niște viteze destul de mari”.