Cipru si Malta adopta euro de la 1 ianuarie

Odata cu trecerea in noul an, Cipru si Malta vor adopta euro. Numarul statelor in care domneste moneda unica europeana va ajunge astfel la 15.

Sunt facute ultimele pregatiri tehnice, iar bancile, retailerii si consumatorii par a fi pregatiti pentru schimbarea monedei, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. Bancile si intreprinderile au fost aprovizionate cu bancnote si monede euro pentru a putea face tranzactii in euro incepand cu 1 ianuarie 2008. De asemenea, mostre in miniatura de monede euro au fost impartite locuitorilor celor doua tari pentru ca acestia sa se poata familiariza cu ele inainte de ziua adoptarii euro.

Odata ce si cele doua tari vor adopta moneda unica, euro va fi utilizat de 320 de milioane de persoane din totalul de 495 de milioane de cetateni ai Uniunii Europene. In plus, 2008 va marca cea de-a doua largire a zonei euro incepand cu anul 2002. Slovenia a adoptat deja moneda unica in prima zi a acestui an.

Cum s-au pregatit cele doua tari Cipru. Bancile comerciale au inceput sa primeasca monede euro de la banca centrala a statului cipriot pe 22 octombrie, iar bancnote din 19 noiembrie. Banca Centrala estimeaza ca institutiile de credit vor fi aprovizionate cu aproximativ 80% din bancnotele necesare, respectiv cu 64% din monedele necesare inainte de 1 ianuarie.

Intreprinzatorii, retailerii cunoscuti primesc euro direct de la banci. Astfel, acestia vor putea da restul numai in euro inca din prima zi a adoptarii monedei.

Studii recente au aratat ca intreprinderile cipriote sunt pregatite de schimbare si ca nu au intampinat probleme semnificative, se arata in comunicatul Comisiei. Peste 7.000 de societati, inclusiv marii retaileri si bancile, au incheiat un Cod al Preturilor Corecte si s-au angajat sa nu caute avantaje de pe urma acestei schimbari. Un logo lipit pe geamul vitrinelor lor atesta aderarea la acest Cod. Afisarea dubla a preturilor - in moneda cipriota si in cea europeana - a fost obligatorie incepand cu luna septembrie pentru a-i ajuta pe consumatori sa se familiarizeze cu noua scala de valori.

Malta. Alimentarea bancilor cu euro a inceput la mijlocul lui septembrie. Banca centrala a Maltei apreciaza ca bancile vor avea pana pe 1 ianuarie peste 92% din bancnotele, respectiv peste 70% din monedele necesare economiei.

Aprovizionarea cu euro a intreprinzatorilor a inceput pe 1 decembrie. Mai mult de 6.500 de intreprinzatori s-au angajat sa nu mareasca preturile practicate pe motivul schimbarii monetare. De asemenea, autoritatile malteze monitorizeaza preturile pentru a vedea evolutia acestora si pentru a-i informa pe consumatori.

EUROZONA

Ce tari au inlocuit moneda nationala cu cea europeana:

> Belgia > Germania > Spania > Franta > Irlanda > Italia > Luxemburg > Olanda > Austria > Portugalia > Finlanda > Grecia > Slovenia