Ciprian Marica a ținut să sublinieze că la lotul național au ajuns colegi de-ai săi care nu evoluează la echipele de club, iar el a rămas acasă.
Atacantul Ciprian Marica a fost sărit din schemă pentru meciurile cu Ungaria și Grecia, din preliminariile CE din 2016, iar jucătorul a ținut să-i transmită un nou mesaj lui Anghel Iordănescu. După ce s-a plâns că n-a fost sunat de niciun membru al staf-ului tehnic, pentru a i se comunica decizia, Marica a spus că la prima reprezentativă au ajuns și alți fotbaliști care nu evoluează la echipele de club.
„Sunt total de acord cu Iordănescu, îi respect decizia, nu am nici o problemă. Nu ştiu dacă sunt eu cel mai bun exemplu, dacă ne uităm în lot, dar chiar nu vreau să fiu răutăcios şi său dau exemplu alţi colegi. Cred că cel mai bun motiv era să spună că aceasta a fost decizia dânsului. Mai sunt şi alţi jucători la lot care nu au jucat şi nu au avut un meci oficial până acum. Eu nu cred că ăsta a fost motivul, că nu am jucat. Aş fi vrut doar să ştie domnul Iordănescu că am echipă, că am contract. M-am pregătit, am echipă. Altele sunt problemele acolo. În ideea de joc a dânsului, nu mă vedea pe mine. Înţeleg deciziile, nu trebuie explicate. Nu am nevoie să mă ajute nimeni. Echipa naţională trebuie să fie ajutată de cei mai buni jucători, nu invers", a spus Marica la Digi Sport.