Ciorba rădăuțeană a cucerit lumea. Aceasta este rețeta originală

Ciorbă rădăuțeană. Sursa: dreamstime.ro.

Ciorba rădăuțeană se numără printre preparatele românești apreciate în întreaga lume. În aprilie 2023, Taste Atlas a realizat un clasament al celor mai bune supe din întreaga lume, iar ciorba rădăuțeană a ocupat locul 12 din 100. Iată de ce ai nevoie pentru a pregăti o ciorbă rădăuțeană autentică, așa cum se face la Rădăuți.

Rețeta tradițională a fost dezvăluită chiar de cea care a preparat-o pentru prima oară, Cornelia Dumitrescu, din Rădăuți. Ciorba rădăuţeană a ajuns cu timpul în topul preferinţelor clienţilor restaurantului la care aceasta lucra.

Numai că, văzând succesul ciorbei rădăuţene, mulţi bucătari sau patroni de localuri au introdus-o în localurile lor, încercând să ghicească ingredientele. Iată care este însă rețeta originală de ciorbă rădăuțeană, apreciată la nivel mondial.

Ingrediente ciorbă rădăuțeană

  • cinci bucăți piept de pui (cu tot cu os şi piele)
  • trei morcovi mai mari
  • un păstârnac
  • o ţelină de mărimea unei piersici
  • trei ardei graşi roşii (sunt mai dulci decât cei galbeni sau verzi)
  • trei-patri ouă
  • o ceapă galbenă mare
  • un pahar mare cu smântână grasă (20%)
  • oţet după gust (minim o lingură)
  • piper boabe
  • sare
  • o mână de pătrunjel, care se toacă mai mare
  • ardei iute (pentru servit)
  • Opţional: doi-trei căţei de usturoi.

Mod de preparare

Înainte de a începe prepararea, este important să cureți și speli toate legumele și leguminoasele, precum și carnea. Într-o oală mare, se toarnă cinci litri de apă și se adaugă ceapa întreagă (nu tocată), împreună cu legumele tăiate în bucăți de mărime potrivită (fără usturoi), carnea și sarea.

Pe măsură ce apare spuma, trebuie să o îndepărtezi cu o lingură și să o arunci. După ce legumele s-au înmuiat, adaugă aproximativ două lingurițe de boabe de piper. Îndepărtează carnea și las-o să se scurgă și să se răcească puțin. Când este suficient de rece pentru a o putea atinge, feliaz-o subțire și adaug-o înapoi în oală. Lăsați totul să mai fiarbă pentru un clocot final, după care stingeți focul.

Curăță usturoiul și pisează-l fin într-un mojar. Bate ouăle bine, apoi adaugă smântâna și amestecă până la omogenizare. Adaugă apoi usturoiul pisat și amestecă din nou. Toarnă compoziția repede în oala cu apă clocotită și amestecă cu putere.

La final poți pune puțin oțet și pătrunjel pentru un gust cât mai delicios. Ciorba rădăuțeană se servește cât mai fierbinte.

Pentru o ciorbă rădăuțeană și mai bună, poți folosi piept de curcan. De asemenea, pentru ca ciorba să aibă o culoare uşor gălbuie, căleşte morcovul şi adaugă-l în ciorbă la final, împreună cu uleiul în care s-a călit, potrivit bzi.ro.

Cum a apărut ciorba rădăuțeană

Cornelia Dumitrescu recunoaşte că mare parte din merit îl are soţul ei, care, într-o zi de acum vreo trei decenii, a făcut mofturi când i-a servit cunoscuta ciorba de burtă şi i-a cerut soţiei să-i facă o ciorbă asemănătoare, însă fără carne de burtă. Pusă în faţa pretenţiilor bărbatului, femeia a reinventat rețeta. „Iniţial era cu carne de curcan, dar, pentru că era scumpă, după ce-am introdus-o la restaurantul la care lucram, am trecut pe carne de pui”.

Între timp, rădăuţeanca a reuşit să-şi deschidă propriul restaurant şi a inventat sute de reţete. „Ţin minte că ne-am sfătuit ce denumire să-i dăm. «Ciorba Cornelia» nu prea suna aşa bine şi am decis cu şeful de unitate din acea vreme să-i spunem «ciorbă rădăuţeană», că tot suntem la Rădăuţi. Şi aşa a rămas…”, explică bucătăreasa.