Uitaţi de Ciomu! Dezaxare pe masa de operaţie. Chirurgul şi-a recunoscut apucăturile bolnave

Viața bate filmul! Se întâmplă și la case mai mari! Simon Bramhall, în vârstă de 53 de ani, lucra la spitalul Regina Elisabeta din oraşul Birmingham, când a comis infracţiunile, în februarie şi august 2013. Într-o declaraţie pentru BBC, după suspendarea sa din funcţie, medicul a recunoscut că a făcut „o greşeală”.

Un chirurg din Marea Britanie a pledat vinovat la acuzaţii de agresiune, pentru că şi-a marcat iniţialele pe ficatul a doi pacienţi, în timpul operaţiilor de transplant.

 

 El a fost suspendat din funcţie în cursul aceluiaşi an, după ce un coleg chirurg a descoperit faptele acestuia, potrivit Rador.

Chirurgii utilizează un fascicul de argon pentru a opri sângerarea ficatului, în timpul operaţiei, însa acesta poate fi folosit şi pentru a arde suprafaţa ficatului, în scopul demarcării ariei de operat. Operaţiunea nu este dăunătoare pentru ficat, iar semnele dispar de la sine.

Într-unul dintre cazurile pentru care este acuzat Simon Bramhall, organul era deja afectat şi nu s-a vindecat într-o manieră obişnuită, ceea ce a permis ca iniţialele marcate de chirurg să fie observate ulterior.