Ciolacu pune paie pe foc și alimentează nemulțumirile. Ce spune de restricții

Sursa foto: arhiva EVZ

Marcel Ciolacu, prezent la B1 TV, a declarat că cei din Guvernul Orban tot timpul sunt cu un pas în urmă.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni seară, la B1TV, că social-democrații susțin amânarea alegerilor parlamentare în primăvara anului viitor. Cu privire la măsurile luate de Guvernul Orban acesta a declarat: Ne-am axat foarte mult pe produsele românești și pe zona de agriculturală, unde nouă ni se pare că este un abandon total, inclusiv această decizie aberantă de închidere a piețelor, unde sunt produse românești. A făcut analize premierul, cine sunt producătorii, cine vinde...Sunt produsele noastre, ale românilor, trebuie încurajată vânzarea. Cum se respectă regulile din supermarketuri, pune aceleași reguli la piețe. Poliția Locală e în subordinea domnului Vela.

„Trebuie puse reguli. Când guvernezi, cel mai simplu e să închizi. În momentul ăla nu-ți mai asumi nicio reponsabilitate. Preferă să închidă decât să vină cu soluții. Cum să închizi piețele?! Muți clienții dintr-o parte in alta, nu se aglomerează supermarketurile? Oamenii consumă la fel. În loc sa răspândești... Eu as fi cerut administrațiilor locale încă 20 de piețe ambulante, în aer liber, astfel încât să se răspândească cumpărătorii. Am făcut astăzi un amendament cu Daniel Zamfir, la o Ordonanță de Urgență, astfel încât piețele să rămână deschise cu regulile din supermarketuri”, a declarat Ciolacu.

PSD va fi pe primul loc la aceste alegeri, asta arată toate sondajele

„Nu moare România, câteva luni, pe această structură a Parlamentului. Să-i vaccinăm pe români şi pe urmă să mergem la alegeri”, a declarat Marcel Ciolacu în acestă seară. În opinia sa, oricum PSD stă foarte bine în sondaje şi este convins că partidul va fi pe primul loc la alegerile parlamentare. Şi continuă: „Eu cred că e premieră când acuzi opoziţia că sabotează Puterea prin Parlament. Repet, PSD în acest moment este o minoritate în Parlament. Acele legi, o parte din ele, au fost votat şi de liberali. Am văzut şi eu liderii PMP cum înjură liderii PNL că nu gestionează bine dar sunt alături la guvernare”, a mai spus Marcel Ciolacu, după ce premierul Ludovic Orban a afirmat luni în Parlament că se adoptă legi care implică cheltuieli mari ale statului fără să existe banii pentru respectivele majorări.

De ce nu se fac anchete şi testări

Marcel Ciolacu este de părere că: Trebuie să testăm şi să facem anchete, aceasta e soluţia, a spus liderul social democraţilor, şi continuă: Noi politicienii să nu mai vorbim despre pandemie, să lăsăm doar specialiştii să vorbească despre coronavirus. Nu mai comunicaţi pe pandemie. Situaţia e scăpată de sub control, a subliniat politicianul, referindu-se la guvernul Ludovic Orban. Replica PNL: Este o minciună că PNL măreşte taxele... este singurul partid care a avut curajul si puterea să mărească pensiile şi salariile, a declarat Alina Gorghiu  care a dorit să îi răspundă lui Ciolacu în emisiune, după ce chiar el a lansat zvonul că toate se vor mări din 2021.