Ciolacu anunță apocalipsa pentru Guvernul Orban: „DNA va avea mult de lucru”

PSD, MARCEL CIOLACU

,,DNA va deschide mai multe dosare penale care vor avea ca obiect achizițiile publice, făcute de autoritățile guvernamentale, în această perioadă a pandemiei de coronavirus'', spune liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu estimează că procurorii DNa vor avea mult de lucru în perioada următoare, când vor fi analizate achizițiile directe făcute de Guvernul PNL.

„Eu cred că DNA-ul va avea foarte mult de lucru în urma achiziţiilor directe făcute de Guvernul PNL. Nu o să comentez niciodată o decizie a unei instanţe”, a declarat Marcel Ciolacu.

Pe de altă parte, liderul PSD a comentat informațiile, apărute în ultima perioadă, potrivit cărora DNA urmează să ancheteze mai mulți lideri social-democrați, cu atât mai mult cu cât se apropie campania electorală. Cu toate acestea, el a precizat c,partidul său nu va propune sau adopta măsuri de amnistie sau grațiere.

„Întotdeauna când au tăbărât (procurorii – n.red.) pe PSD, înainte de alegeri, s-a văzut că PSD-ul a câştigat alegerile. Ce pot să vă spun cu certitudine că nu o să facem nicio modificare şi nu o să dăm nicio amnistie sau graţiere”, a afirmat liderul social-democrat.

În același context, Marcel Ciolacu a arătat că au fost voci în interiorul partidului pe care îl conduce care i-au cerut să inițieze procedurile pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, însă a estimat că o astfel de strategie nu va avea ca efect decât prăbușirea PSD la viitoarele alegeri.

„Am văzut și părerile unora din interiorul partidului, și din afara partidului că trebuie să îl suspendăm pe Iohannis, mă mir că nu mi-au cerut să vin și cu un proiect de lege de amnistie și grațiere, ca să răsturnăm iarăși masa”, a declarat el la B1 TV, făcând referire la perioada în care PSD era condus de Liviu Dragnea.

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a precizat că se creionează o majoritate care îi lasă impresia că actualul Guvern poate fi demis după o moțiune de cenzură.

„Noi am anunțat foarte clar că nu depunem o moțiune de cenzură pe perioada unei stări de urgență sau unei stări de alertă. Și așa este haosul mult prea mare. Este o decizie politică luată în interiorul PSD și eu sunt de acord cu ea, dar am anunțat, tototdată, că am început să strângem semnăturile necesare pentru moțiunea de cenzură și să lucrăm la textul moțiunii, din mai multe motive”, a explicat Marcel Ciolacu.

Război total PSD – PNL, din cauza tentativei liberale de revocare a Renatei Weber

Ciolacu are concurență la șefia PSD. Teodorovici se încălzește să-i ia locul?