Grâul domină structura exporturilor, cu încasări de 1,024 miliarde de euro şi un volum de peste două ori mai mare, de 6,29 milioane de tone, faţă de exporturile realizate în intervalul similar din 2015, conform datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), furnizate la solicitarea AGERPRES.
De asemenea, au mai avansat în primele 11 luni, în principal, exporturile de seminţe de rapiţă cu 225,6 milioane de euro, preparate alimentare cu 25,8 milioane de euro, animale vii din specia bovine cu 25,4 milioane euro, produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi cu 16,6 milioane de euro, ciocolată cu 15,2 milioane de euro, animale vii din specia ovine sau caprine cu 14,3 milioane de euro, carne de porc cu 11,9 milioane de euro, seminţe de floare-soarelui cu 11,5 milioane de euro şi preparate şi conserve din carne cu 8 milioane de euro.
Exporturile au totalizat 5,427 miliarde de euro, în creştere cu 2,7% , 142,5 milioane de eur, faţă de aceeaşi perioadă din 2015, în timp ce importurile au depăşit 5,719 miliarde de euro, fiind cu 9,6%, respectiv cu 500,3 milioane de euro, peste valoarea corespunzătoare din anul precedent. În schimb, România a înregistrat un deficit de 292,4 milioane de euro în comerţul cu produse agroalimentare după 11 luni din 2016, în condiţiile în care, în perioada similară din 2015, era pe un excedent de 65,3 milioane de euro, "Valoarea exporturilor a fost afectată în principal de scăderea încasărilor la porumb cu 259,5 milioane de euro şi la ţigări cu 166,4 milioane de euro, dar au mai scăzut şi exporturile de orz (-91,3 milioane de euro), ulei de floarea-soarelui (-49,1 milioane de euro), turte din extracţia grăsimilor vegetale (-28,4 milioane de euro), carne de pasăre (-17,5 milioane de euro), şroturi de soia (-8,6 milioane de euro) şi miere naturală (-3,6 milioane de euro)", menţionează MADR. Pe de altă parte, importurile au avansat la majoritatea grupelor de produse agroalimentare, respectiv la grâu cu 108,5 milioane de euro, produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi cu 40,9 milioane de euro, ciocolată cu 36,1 milioane euro, brânzeturi cu 34,8 milioane de euro, preparate alimentare cu 32,7 milioane de euro, cafea cu 23,7 milioane de euro, citrice cu 21 milioane de euro, banane cu 19,4 milioane de euro, carne de pasăre cu 15 milioane de euro, lapte şi smântâna cu 12,2 milioane de euro. În perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2016, importurile de porumb au scăzut 180,2 milioane de euro, cele de şroturi de soia cu 57,2 milioane de euro), tutunul brut, cu 30,7 milioane de euro, iar cele de animale vii din specia porcine, cu 6 milioane de euro. Carnea de porc a rămas şi în primele 11 luni din 2016 principalul produs alimentar importat, pentru care au fost cheltuite peste 311 milioane de euro, cu 46 milioane de euro mai mult faţă de perioada corespunzătoare din 2015.