Ciocolata bate ordinul lui Eugen Nicolăescu în curtea şcolii
- Adam Popescu
- 3 noiembrie 2008, 02:00
Inspectorii sanitari au controlat chioşcurile unde se vând elevilor alimente nesănătoase, dar s-au încurcat în calculul grăsimilor şi al caloriilor.
În şcoli continuă să se vândă produse nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, în ciuda ordinului Ministerului Sănătăţii intrat în vigoare la mijlocul lui septembrie. Inspectorii şcolari au pornit controale în unităţile de învăţământ, dar se încurcă în calcularea caloriilor, iar copiii preferă să-şi cumpere „produsele nerecomandate“ din afara instituţiei. Doi inspectori de la Inspecţia Sanitară de Stat a Municipiului Bucureşti, împreună cu inspectorul şcolar general Stelian Fedorca au controlat, săptămâna trecută, chioşcul Liceului „Iulia Hasdeu“ şi cel al Şcolii nr. 27 din Capitală. La primul chioşc se vindeau în special gumă de mestecat, fructe, apă minerală, croasanţi, batoane cu ciocolată şi sandviciuri.
Cu ochii în etichete, inspectorii n-au înţeles dacă valorile recomandate de Ministerul Sănătăţii sunt calculate pe produs sau pe suta de grame. Potrivit ordinului ministerului, limita la care alimentul devine nerecomandat este: peste 20 de grame de grăsimi pe suta de grame de produs, peste 1,5 g de sare pe suta de grame de produs sau peste 0,6 g de sodiu pe suta de grame de produs. Nerecomandate sunt şi alimentele care depăşesc 300 de calorii.
Nedumerire: pe suta de grame sau pe produs? La Liceul „Iulia Hasdeu“, inspectorii analizează un baton de ciocolată sub 100 de grame care avea, potrivit datelor de pe ambalaj, 28,8 grame de grăsimi şi 525 de calorii calculate pe suta de grame. „În cazul acesta, la 300 de calorii pe produs ar fi conform, problema este la grăsimi. Are 28,8 grame de grăsimi pe suta de grame, iar dacă cei mici ar consuma mai multe batoane, nu ar mai fi conforme“, a explicat inspectorul Toader Niculescu. El a fost contrazis de colegul său, Nicolae Borza, care a spus că produsele sunt conforme în cazul în care, pe unitatea de vânzare, „indiferent ce e - bomboane, biscuiţi, sandvici“, el nu depăşeşte 300 de calorii, variantă susţinută şi de vânzătoarea de la chioşc: „Sunt puţine produse pentru că altceva nu avem voie să vindem. Noi ştim că toate produsele se încadrează, adică dulciurile au până la 300 de calorii pe produs, iar sandviciurile până în 350 de calorii. Asta am înţeles din decret“.
Dacă de la liceu inspectorii au plecat oarecum mulţumiţi, în faţa chioşcului de la parterul Şcolii nr. 27, burduşit cu batoane de ciocolată, biscuiţi şi crochete, ei au declarat produsele, dintr-o singură privire, neconforme.
Vânzătoarea şi-a apărat şi ea vitrina, susţinând că şcoala mai fusese verificată în urmă cu câteva zile şi că i s-a permis să vândă produsele de pe stoc, iar apoi să le înlocuiască cu alimente conforme. Inspectorii însă au declarat că „în mod normal, în cazul de faţă“ activitatea se suspendă şi se aplică o sancţiune de 3.000 de lei. Directorul adjunct al şcolii, Daniela Gândac, este de părere că „oricum copiii îşi cumpără de pe drum aceste produse şi cred că nu mai are rost în şcoală o astfel de listă cu produse interzise“.
PERICOLE
39% din grădiniţe, fără meniu aprobat de medic
Inspecţia Sanitară de Stat a Municipiului Bucureşti a controlat, în perioada 29 septembrie-1 octombrie, 245 de unităţi de învăţământ din cele 621 existente în Capitală. Au fost controlate 39 de bufete de şcoală unde se vindea mâncare, 180 de blocuri alimentare din grădiniţe şi 26 de cantine din şcoli. În mai mult de 39% din grădiniţele verificate, meniul nu era aprobat de medicul coordonator, iar ancheta alimentară arăta depăşiri ale raţiei alimentare la lipide şi minusuri la produsele din lapte şi ouă. Au fost interzise aproape 584 kg de produse alimentare, s-au aplicat 11 amenzi în valoare totală de 18.600 de lei şi 49 de avertismente.