Ordonanța care stabilește taxa de solidaritate aplicabilă companiilor energetice a fost concepută defectuos, astfel încât să scape cine trebuie, iar la bugetul de stat să intre mai puțini bani decât este nevoie.
Cel mai mare pește care a scăpat din năvodul fiscal aruncat de Ministerul de Finanțe în apele energiei românești este chiar OMV-Petrom, cea mai mare companie din domeniu.
Având în vedere dimensiunea profiturilor obținute de companiile energetice în ultimul an, greutatea miliardelor de lei care puteau fi colectate prin această taxă și importanța pe care domeniul energiei o are acum – este foarte puțin probabil ca experții din zona ministrului PSD al Finanțelor, Adrian Câciu să nu fi fost atenți atunci când au scris ordonanța.
Scăpări legislative au mai existat și vor mai fi. Însă, când vine vorba despre o scăpare de un asemenea calibru, nu poate fi vorba despre neatenție, ori despre amatorism.
Condițiile aplicării taxei de solidaritate par croite special pentru a nu se încasa nimic de la OMV-Petrom, cum anunța compania cu zâmbetul pe buze.
Războiul și criza pe care a generat-o au creat oportunități bănoase pentru companiile energetice. Acum, ar dori să păstreze toți banii, deși contribuția de solidaritate taxează doar venitul obținut în exces.
Ce fire invizibile leagă OMV-Petrom de ministerul condus de Adrian Câciu?
Nu este la prima situație tulbure care implică această companie și banii de la buget. OMV a cumpărat Petrom în 2004, in timpul guvernării Adrian Năstase.
Privatizarea a fost doar primul moment dintr-un lung șir de măsuri neclare pentru publicul larg, din care OMV-Petrom câștigă financiar, iar cineva ieșea mulțumit din politică. Dacă și Adrian Câciu iese din politică, înseamnă că PSD l-a ales greșit, iar legătura cu OMV este una profitabilă. Desigur, un profit neimpozabil, pentru ambele părți.