Cine urmeaza dupa Kosovo?

Cine urmeaza dupa Kosovo?

Independenta provinciei sarbe Kosovo, cu populatie majoritara albaneza, va crea un precedent care va consacra recunoasterea conceptului de „natiune fara stat”, atat de drag nationalistilor basci si catalani, se arata intr-o analiza AFP, data publicitatii ieri.

„Aceasta solutie (recunoasterea independentei Kosovo - n.r.) va declansa miscari separatiste in Europa. A se vedea cazul Scotiei, Cataluniei si Tarii Bascilor”, a declarat recent presedintele rus, Vladimir Putin, pe fondul reviri-mentului miscarilor nationaliste in statele membre UE, din Belgia pana in Scotia.

Asupra unui periculos efect de domino au atras atentia si oficialii sarbi, insa dincolo de aceste „avertismente interesate” exista un risc real de a asista la naruirea „cvasidogmei privind intangibilitatea frontierelor nationale”, care a prevalat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sustine Jean-Yves Camus, cercetator asociat la Institutul pentru Relatii Internationale si Strategice (IRIS). De acest lucru vor profita miscarile care incearca sa redeseneze harta Europei, bazandu-se pe criterii etnice, lingvistice sau culturale, mai spune Camus. Tot Vestul si restul

Tentatia este mare in Catalunia, descrisa ca „natiune” in preambulul noului sau statut care ii ofera autonomie extinsa, dar si in Tara Bascilor. De asemenea, Partidul National Scotian, care conduce guvernul regional dupa alegerile din luna mai, s-a angajat sa organizeze un referendum asupra independentei Scotiei in 2010.

Situatia este tensionata si in Belgia, tara care nu mai are un guvern din iunie. Pe fondul tensiunilor dintre majoritatea flamanda (60% din populatie) si minoritatea francofona (40% din populatie), nationalistii flamanzi evoca posibilitatea divizarii tarii.

Alte regiuni separatiste ai caror reprezentanti privesc cu interes discutiile privind statutul Kosovo mai sunt Transnistria (Republica Moldova), Abhazia si Osetia de Sud (Georgia), Nagorno Karabah (Azerbaidjan), Papua (Indonezia), Sahara de Vest (Maroc) si Kurdistanul (Turcia/Irak/Iran/Siria).

DE STRAJA

KFOR ramane pe pozitii Cei peste 16.000 de militari ai KFOR vor ramane in Kosovo pentru a asigura securitatea locuitorilor provinciei, indiferent de nationalitatea lor, au anuntat ieri la Bruxelles ministrii de externe ai tarilor NATO. In asteptarea unei decizii privind viitorul statut al Kosovo, la Belgrad s-a declansat deja o ampla campanie publicitara impotriva independentei provinciei administrate de ONU din anul 1999.

Pe strazile din Belgrad au aparut panouri cu numeroase citate celebre, modificate astfel incat sa sustina pozitia Serbiei. „A venit timpul sa aratam daca suntem oameni liberi sau sclavi”, scrie pe unul dintre panouri, aceasta fiind de fapt o versiune adaptata a unui citat din primul presedinte american, George Washington.

Ne puteți urmări și pe Google News