Cine se teme de alegerile din Polonia. După 24 februarie 2022, rolul Poloniei în Europa a dobândit o altă dimensiune datorită poziției sale strategice - în flancul estic al NATO și la limita răsăriteană a UE - și ținând cont de extinderea frontierei cu Ucraina.
Țara a devenit o veritabilă placă turnantă în contextul asistenței militare, umanitare și economice - unică în istoria Europei postbelice - acordată de Occident victimei agresiunii rusești.
Va avea același rol, dacă nu chiar mai important, în procesul de reconstrucție a vecinului din est. De aceea, la Bruxelles - fie că vorbim de Alianța Atlantică, fie de Uniunea Europeană - este important să se știe ce gânduri au cei care vor conduce Polonia după alegerile parlamentare din 15 octmbrie. Care este orizontul lor strategic pentru următorii patru ani?
Partidul lui Kaczynski privește înainte cu mânie și... speranță.
Fără a intra în detalii privind programele electorale ale forțelor politice - deci fără prea multe cifre și liste de promisiuni - voi încerca să realizez un demers analitic care să evidențieze tendințele mediului politico-emoțional al societății poloneze în contextul alegerilor.
Clivajul politic la nivelul acesteia poate fi comparat, la nivel de rivalitate, doar cu situația din Statele Unite unde semnale ale unui climat de destindere în relațiile dintre marile partide apar foarte rar, dar niciodată în perioada alegerilor. În ultimii opt ani, în Polonia nu au apărut chiar niciodată.
Partidul de guvernământ - Lege și Justiție (PiS) - aflat la putere din 2015, dorește un al treilea mandat. Sondajele de până acum îl dau drept câștigător - cu 36-39% din intențiile de vot și posibilitatea de a coagula o majoritate în Sejm - în ciuda fricțiunilor din ultimii ani cu Bruxelles-ul pe tema imixtiunii în justiție și garantarea statului de drept.
Jaroslaw Kaczynski - politicianul cel mai puternic din Polonia
În esență, liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski - politicianul cel mai puternic din Polonia ultimilor ani - a promis creșterea cheltuielilor militare și continuarea sprijinului financiar pentru familiile numeroase și pensionari. A făcut-o și în trecut și s-a ținut de cuvânt. Simplu.
În ochii unui mainstream mediatic continental, Kaczynski este balaurul Europei însă mulți polonezi îl vad drept personalitatea care a contribuit cel mai mult la maturizarea politicii naționale pe ambele paliere: intern și extern. Și relația particulară cu Statele Unite este efectul acestei maturizări. Pentru Washington, Polonia este succesoarea Germaniei din anii ‘60 și ‘70 pe continentul nostru. Și nu e puțin lucru.
Deși de dreapta, după venirea la putere, PiS a întins mâna alegătorilor de stânga - excluși și dezamăgiți de o clasă politică tot mai închisă în ea însăși - reușind crearea unui mix politic unic, aș spune, la nivel european. Salariul minim este în continuă creștere iar statul și-a reintrat în drepturi - uneori la modul contondent - pe segmentul social și administrativ. Populismul PiS nu seamănă cu al altora, ca de altfel nici succesul său.
Polonia, fricțiuni cu Uniunea Europeană dar sprijin (aproape) necondiționat pentru Ucraina
Conflictul din Ucraina a ajutat Polonia, condusă de PiS - trebuie să adaug că primul care a anticipat agresiunea Rusiei în Ucraina a fost Lech Kaczynski, fratele lui Jaroslaw, încă din 2008 când era președintele țării - să depășească vechea condiție de rudă săracă dar ambițioasă a Occidentului și să demonstreze o teorie inedită în cultura politică europeana din zilele noastre.
Orientarea filo-occidentală și evoluția procesului de integrare europeană sunt, în viziunea Varșoviei, expresii ale suveranității naționale și nu efecte ale ordinelor primite de la Bruxelles.Totuși, în problema relației cu ,,centrala’’ UE, Kaczynski a trecut peste câteva linii roșii.
Majoritatea polonezilor critică politica Uniunii
Chiar dacă majoritatea polonezilor critică politica Uniunii - exemplul cu cerealele ucrainene este un ultim argument, dar trebuie judecat ca un incident de parcurs interpretat electoral - puțini sunt cei care doresc un conflict deschis cu Bruxelles-ul.
Tentativele guvernului de a schimba paradigma politicii sale externe pornind de la tensiunile cu UE durează de prea multă vreme și se dovedesc contraproductive în timp. În fața unui conflict ca cel din Ucraina, Europa trebuie să dea dovadă de unitate și coeziune reale și nu doar declarative. Mai ales cei din prima linie unde este Polonia.
Războiul cu magistratura se întoarce împotriva lui Kaczynski
„Ofensiva’’ PiS împotriva magistraturii se transformă treptat într-un gen de neputință evidentă a guvernului. Este drept, tribunalele și magistrații nu se bucură de prea multă stimă în Polonia dar sectoarele sociale care consideră prioritară o reformă a acestora sunt tot mai puține. Mai ales că succesul PiS în această direcție nu prea se vede.
Permanenta încleștare generează un gen de incertitudine în ceea ce privește integritatea sistemului juridic național într-o perioadă când Polonia trebuie să evite orice turbulență internă care ar putea să-i afecteze stabilitatea.
În plus, fondurile care vin de la Bruxelles - condiționate și ele de ,,ofensiva’’ în discuție - sunt foarte importante dacă se ține cont de inflație și de efortul militar și social al țării, chiar dacă nu reprezintă o ,,chestiune de viață sau de moarte pentru polonezi’’, cum afirmă puterea.
„Reconstrucția Ucrainei, o provocare materializată”
Pornind de la aceste considerente, în societate își face loc ideea că modul în care suveranitatea este definită și aplicată de către PiS devine anacronic în contextul provocărilor din lunile și anii viitori. Reconstrucția Ucrainei este o astfel de provocare materializată, cel puțin în faza de pregătire, într-o competiție geopolitică în care rigiditatea Varșoviei îi va afecta primordialitatea pe care o dorește în regiune.
Aici se va adăuga și chestiunea cerealelor pe care Kievul nu o va uita cum, de altfel, nici Berlinul nu va uita - cum ar putea? - solicitarea Varșoviei privind datoria de război de 1300 miliarde euro. Iar la Berlin, unde alegerile din 15 octombrie sunt urmărite cu atenție sporită, se vor lua unele decizii importante privind reconstrucția vecinului din est.
Opoziția - „strada și străinătatea’’
Narativul anti-opoziție al PiS pornește de la modul cum definește, în zeflemea, metoda de lucru a acesteia: ,,strada și străinătatea’’. Cu alte cuvinte, ,,mobilizare în stradă și critică din străinătate’’.
Principalele formațiuni ale opoziției, grupate în Coaliția Civică, de centru, sunt acreditate cu ceva mai puțin de 30% din voturi. Gruparea-lider - ,,Platforma Civică’’ - este condusă de Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, cel care, la București în 2018, ne-a salutat în românește. Chiar dacă ar depăși procentul de mai sus și s-ar alia cu forțele de stânga nu ar putea forma un guvern stabil.
„Donald Tusk și partidul său ar fi „creatorii’’ imaginii negative a Poloniei”
În viziunea PiS, Donald Tusk și partidul său ar fi „creatorii’’ imaginii negative a Poloniei în străinătate și mai ales în cadrul structurilor Uniunii Europene. Ca urmare, Tusk este perceput în rândul unei părți importante a societății poloneze drept un personaj care a făcut carieră la Bruxelles datorită sprijinului Germaniei - care l-ar vrea acum premier - și în special, al fostului cancelar Angela Merkel. Cu alte cuvinte, ,,un trădător’’. În plus, a abordat într-o manieră oportunistă teme precum avortul, ideologia LGBT, anticlericalismul.
Dreptul la avort este o temă extrem de sensibilă într-o societate conservatoare ca cea poloneză. Chiar înainte de a fi legalizat de comuniști, avortul a fost practicat pe scară largă în timpul ocupației naziste a țării (1939-1945).
În context electoral, un rol important îl va avea Biserica Catolică Poloneză care nu va lua partea progresiștilor din Coaliția Civică a lui Tusk. Dar mai trebuie să adăugăm un lucru. Biserica de acum nu mai are forța socială de acum 35-40 de ani, când a contribuit decisiv la căderea comunismului.
Un referendum ... à la Băsescu
Particularitatea acestor alegeri este, de fapt, o mică surpriză. Guvernul a organizat și un referendum la 15 octombrie, pe lângă votul propriu-zis. Modul de lucru seamănă foarte bine cu plăsmuirea populist-electorală a lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009 când a impus referendumul privind reducerea numărului de parlamentari.
Asocierea imaginii sale destul de șifonate cu o idee așteptată de electorat - sau ,,popor’’ cum îi plăcea să-l numească - i-a adus voturi nesperate. Propunerea era, vorba lui Brando/Corleone în Nașul ,,una care nu se putea refuza’’.
A mai fost și votul de la Ambasada României în Franța. Unii, mai mici, au ajuns ambasadori după câțiva ani... dar asta-i altă poveste.
Temele referendumului
În Polonia, electoratul va trebui să se pronunțe în legătură cu patru chestiuni. Este vorba de creșterea vârstei de pensionare la 67 de ani, menținerea zidului anti-imigrație de la frontiera cu Belarus și relocarea forțată a imigranților din Orientul Mijlociu și Africa, la nivelul UE.
A patra întrebare - de fapt prima în ordinea de pe buletin și cea care nu se poate refuza - este următoarea: ,,Sunteți de acord cu vânzarea către străini a bunurilor din patrimoniul statului și ieșirea de sub controlul polonez a unor sectoare din economia țării?’’ Cu siguranță, mare parte a electoratului va răspunde negativ dar conținutul emoțional al întrebării și modul cum este formulată vor aduce mai multe voturi pentru gruparea lui Kaczynski. Chiar și din partea celor care nu o prea simpatizează.