Cine produce ecologic?

Agricultorii si-au dublat exporturile in acest an. Afacerile cu alimente sanatoase nu sunt inca profitabile pe piata romaneasca.

Lapte si produse procesate din lapte, miere, paine, taitei si chiar perne. Produsele ecologice, care sunt ferite de poluare, de aditivi si pesticide, fac furori la editia de anul acesta a Targului de animale Indagra, desfasurat de ieri si pana duminica la Romexpo.

Rodica Ferchiu este unul dintre primii producatori de lactate ecologice de la noi. Are o ferma si o fabrica de procesare a produselor lactate in comuna Asau, judetul Bacau, afacere demarata in urma cu patru ani.

A obtinut certificare pentru agricultura ecologica dupa ce a demonstrat ca vacutele ei mananca doar furaje ecologice, ca nu foloseste decat ustensile din inox si nu are adaosuri in lapte. Lactatele au un termen de valabilitate scurt, de pana la trei zile, iar fabrica este situata in varful muntelui, intr-o zona cu infrastructura dezastruoasa, motiv pentru care nu reuseste sa-si vanda produsele mai departe de granitele tarii.

Nu foarte profitabila, afacerea cu produse ecologice i-a mai dat o idee de business - turismul. Acum isi construieste o pensiune in aceeasi zona, pe care o promoveaza cu un atu important, agricultura ecologica.

Investitorul de la Asau este unul dintre cei aproape 3.000 de producatori de lactate ecologice de la noi, iar fabrica pe care o detine este una dintre cele cinci care functioneaza in sistem ecologic, in Romania. „Suprafata cultivata ecologic este de circa 1a din total”, explica Teodora Aldescu, consilier in Ministerul Agriculturii. „Prin comparatie, in tarile UE, nivelul este de 2%”.

Fara diferenta la pret

Costurile pentru a produce ecologic sunt semnificativ mai mari decat in sistem conventional. Diferenta nu este reflectata inca in pretul produselor, care ar trebui sa fie cu cel putin 20% mai scumpe. „In urmatorii ani, piata se va aseza, iar agricultura ecologica va deveni profitabila”, explica Albert Imre, directorul executiv al Asociatiei Bioagricultorilor din Romania.

Dinu Onea, din judetul Maramures, conduce o afacere de familie inceputa in urma cu 60 de ani de bunicul lui. Produce miere de albine ecologica de trei ani si a ajuns cu produsele in lanturile de magazine Carrefour si Real. Nicio diferenta la gust sau la pret intre mierea ecologica si cea conventionala.

„Romanii nu sunt inca pregatiti sa plateasca mai mult pentru un produs mai sanatos, iar partenerii de la export cer cantitati mai mari decat putem noi produce acum”, explica apicultorul.

Cei care au avut mai multi bani sa investeasca in capacitati de productie vand bine si la export: livrarile de produse ecologice pe pietele externe aproape s-au dublat in acest an, pana la circa 110.000 de tone.

INEDIT

Eco-perne, la Indagra Iuliana Barbu, din judetul Bacau, a inceput, in urma cu trei ani, o afacere inedita: produce perne care contin plante medicinale din culturi ecologice. Cele mai bine vandute sunt cele antistres si impotriva insomniilor, care nu sunt doar sanatoase, ci si aspectuoase, iar o astfel de perna costa 55 de lei. La standul de produse ecologice de la Indagra au venit si producatori de paste ecologice, care contin faina ecologica, sau de paine ecologica, care costa dublu fata de una normala.