“Între Ungureanu şi Udrea”, titra în aceste zile un cotidian central, referindu-se la necesitatea ca PDL să aleagă între “modul de a gândi şi face politică al lui Udrea şi cel al lui Ungureanu” în favoarea acestuia din urmă.
De ce Udrea? De ce nu Blaga, Videanu, Berceanu, Boc, Olteanu, Anastase sau alţi grei din garnitura care i-a fost mai mult sau mai puţin aproape preşedintelui Băsescu în ultimii şapte ani? Ce-i deosebeşte? Cum şi de ce a ajuns Elena Udrea "inamicul public" numărul doi în mentalul colectiv, după Traian Băsescu? Scriam într-un editorial din vara anului 2011 că duşmanii de moarte ai Elenei Udrea nu sunt în tabăra Opoziţiei, ci în propriul partid. S-a supărat multă lume din PDL atunci, inclusiv Elena Udrea. Televiziunile mogulilor i-au erodat constant imaginea. Loviturile “de graţie” au venit de la televiziunile şi ziarele neutre sau prietene. Mulţi dintre analiştii şi jurnaliştii apropiaţi ideatic de Traian Băsescu au fost necruţători cu Elena Udrea. Cam aceleaşi voci au fost tăcute, îngăduitoare sau favorabile lui Vasile Blaga şi apropiaţilor săi. Loialitate versus joc la mai multe capete. Cine va câştiga? O reacţie aproape ilogică, fiindcă nu poţi să aplauzi iniţiativele unui preşedinte criticând dur oamenii prin care încearcă să le pună în practică. Un tratament incorect, fiindcă în schimbările de paradigmă din politica românească, nu veteranii au fost alături de Traian Băsescu, ci garda tânără, cu vârful de lance Elena Udrea şi tenacele “încasator” Emil Boc. Ori de câte ori preşedintele s-a aflat în dificultate, greii partidului au rămas în expectativă sau au încercat un joc menit să-i salveze politic. Boc şi Udrea au stat lângă el. Amândoi nu mai deţin decât funcţii în partid, dar mulţi pedelişti i-ar dori traşi pe linie moartă. Cu siguranţă, fără sprijinul lui Traian Băsescu, Elena Udrea şi Emil Boc nu ar fi ajuns atât de sus în ierarhia politică românească. Pentru acest sprijin au fost atacaţi permanent, ţinta principală fiind, de fapt, preşedintele României. La fel de sigur, fără ei, reformarea statului, aşezarea politicii în noi paradigme, nu ar fi fost posibile. Emil Boc şi Elena Udrea nu s-au iubit din cale afară. Dar au făcut echipă, fără prea multe atacuri sau afronturi. Emil Boc s-a înconjurat de un grup adus din Ardeal, cu precădere de la Cluj, Elena Udrea şi-a atras în orbită baronii mai tineri pe care fie i-a impus, fie i-a dislocat din aproape eterna şi masiva grupare Blaga. Castanele pe care Traian Băsescu, prin fişa postului, nu le putea atinge, au fost scoase din foc, în mare majoritate, de către premierul Boc şi ministrul Udrea. Greii n-au ieşit la bătaie, iar când au făcut-o, a fost pentru a-şi prezerva propria imagine. Liderii PDL ştiu bine episoade deloc onorabile din 2007, la încercarea de suspendare a lui Traian Băsescu, sau din 2009, la alegerile prezidenţiale. Maurul Boc Emil Boc a ieşit din joc cu o demisie de onoare, nemaiîntâlnită la noi, pe care puţini analişti au valorizat-o. “Exemplele” dâmboviţene sunt Radu Vasile, baricadat la palatul Victoria, pentru debarcarea căruia Emil Constantinescu a fost nevoit să încalce Constituţia, sau rezistenţa până în ultima secundă de mandat a lui Călin Popescu Tăriceanu, premierul pentru înlocuirea căruia voinţa lui Traian Băsescu şi a PD nu au fost suficiente. Probabil se va încerca şi înlocuirea lui Boc din fruntea partidului şi, dacă acest lucru nu va fi posibil, PDL va fi condus de un organism colectiv de conducere în acest an electoral crucial. Emil Boc a fost demonizat de opoziţie, la fel ca şi colegii săi de trio, Traian Băsescu şi Elena Udrea. Însă, cu unele excepţii - legate de remanierile care s-au lăsat aşteptate sau de potenţiala sa demisie -prietenii din mass-media sau vectorii de opinie favorabili lui Traian Băsescu au fost şi de partea premierului. Udrea, ţap ispăşitor Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Elena Udrea. Aproape toţi intelectualii proveniţi din GDS, cu rare excepţii, dar şi foarte mulţi dintre jurnaliştii sau analiştii pro Băsescu - mai mult sau mai puţin explicit - i-au fost permanent ostili Elenei Udrea, preluând tezele vehiculate de televiziunile mogulilor. Iar persoanele bine informate din această ţară ştiu că aceste teze au plecat din zona PDL, care s-a străduit din start să blocheze ascensiunea şi influenţa “blondei de la Cotroceni” încă de pe vremea când aceasta era consilier prezidenţial.
În cazul Elenei Udrea - unul dintre miniştrii harnici, cu performanţe notabile în cabinetele Boc - s-a renunţat la cutuma de a judeca omul după fapte, şi nu după vorbe. Deşi nu le place să recunoască, liderii PDL ştiu că interesele Elenei Udrea - câte au fost sau vor mai fi - sunt şi ale lui Traian Băsescu, iar o parte consistentă dintre ele şi ale PDL. Îngrijorarea baronilor partidului a fost că Elena Udrea “se aude” şi “se vede” din ce în ce mai mult. Investiţia în demolarea imaginii ei a fost pe măsura pericolului ascensiunii şi a început cu şapte ani în urmă. De atunci, aproape incredibil, Udrea rezistă, nu doar că n-a clacat. Ba chiar a reusit sa obtina cel mai mare numar de voturi in Bucuresti la alegerile parlamentare din 2008 si, un bun mandat de ministru al turismului. Greşeli costisitoare La rândul ei, Elena Udrea a făcut o serie de greşeli de tactică. S-a lăsat vizibilizată excesiv în presă, nu şi-a dozat apariţiile pro-Băsescu, obţinând efecte contrarii, nu a ascuns o bunăstare pe care o avea şi înainte de a fi ministru şi pe care o va avea şi după ce nu va mai fi, riscând ca aceasta să fie legată, nedrept, de prezenţa în cabinetul Boc. Adversarii ei politici au scos maximum de profit din aceste greşeli asumate cu un militantism ce unora le poate părea arogant. Cu siguranţă, mulţi membri PDL sunt mult mai bogaţi decât Elena Udrea, mai influenţi decât ea si cert, mult mai puţin dedicaţi guvernării sau partidului. Însă aceste informaţii despre ei nu au ajuns în casele românilor pentru simplul fapt că mass-media şi canalele de informare nu le-au dus acolo. Imaginea lor nu e nici de combat, nici de non-combat, aceşti lideri au dorit şi au reuşit să treacă pe cât se poate neobservaţi. Percepţia, nodul gordian Discursul anti-Udrea al prietenilor lui Traian Băsescu a făcut diferenţa în mentalul colectiv şi a credibilizat acuzaţiile adversarilor ei. A părut în ultimele zile că Udrea e criticată de toţi şi că nu are prieteni. Câte editoriale sau luări de poziţie pro-Udrea aţi văzut în ultimii şapte ani? Cred că ajung degetele de la o singură mână pentru a le număra. Şi nu pentru că Udrea nu ar merita laude. Sunt voci care şoptesc ca a fost cel mai bun ministru din cabinet, judecând rezultatele, dar nu îndrăznesc să asume asta public. Jurnaliştii care ar trebui să evalueze obiectiv prestaţia Elenei Udrea nu o fac pentru că le este frică de reacţii.
“Nu dă bine să spui ceva bun de Udrea” e directiva din redacţii. Iar redacţiile nu sunt de capul lor. Centrele de putere din PDL şi nu numai au simţit că acum au ocazia de a-şi atinge vechiul obiectiv, înlăturarea Elenei Udrea. Aşa că au încercat să-i creeze imaginea de ţap ispăşitor al guvernării Băsescu. O imagine nedreaptă, fără corespondent în realitate. Cei care au au pus umărul la impunerea acestei teze, evident, ar putea să o înlocuiască sau să o distrugă. Dar nu dau (încă) semne că ar dori să o facă.