Cine este STUDENTUL ROMÂN ucis în tragedia aviatică din Ucraina | GALERIE FOTO

Un român cu dublă cetăţenie se afla la bordul avionului Malaysia Airlines, prăbuşit ieri în estul Ucrainei, a anunţat astăzi Ministerul de Externe de la Bucureşti. Tânărul era student la Medicină și mergea alături de iubita sa în Melbourne la un congres medical internațional.

Andrei Anghel și prietena sa, Olga Ioppa, erau amândoi studenți în anul al II-lea la Facultatea de Medicină a UMF Cluj, la programul de studii în limba engleză. El deține dublă cetățenie, română și canadiană, iar iubita sa este de naționalitate germană.

”S-a arborat un steag de doliu pe clădirea Decanatelor. Este un mic semn de respect pe care conducerea Facultăţii de Medicină şi UMF îl aduc faţă de cei doi studenţi dispăruţi atât de tragic. Şi studenţii de la UMF se organizează pentru a aduce un ultim omagiu colegilor lor de la Facultatea de Medicină, anul II, secţia engleză, care au decedat în accidentul aviatic. Este vorba despre un student cu dublă cetăţenie, română şi canadiană, şi o studentă de naţionalitate germană”, a spus decanul Facultăţii de Medicină a UMF.

Un Boeing-777, aparţinând companiei Malaysia Airlines şi care făcea legătura dintre Amsterdam şi Kuala Lumpur, s-a prăbuşit joi în regiunea Doneţk cu 298 de persoane la bord, printre care şi un român cu dublă cetăţenie, după cum a indicat vineri Ministerul de Externe al României. Nu au existat supravieţuitori.