Unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai deciziei CCR este Dorin Lazăr Maior, fost deputat PRM/PSD, în prezent secretar executiv al PSD pe probleme ale revoluţionarilor.
UPDATE Potrivit rechizitoriului procurorilor braşoveni, pe 6 aprilie 2012, un martor a declarat că, "în timp ce se afla în secretariatul Primăriei Braşov l-a observat pe Dorin Lazăr Maior ieşind furtunos dintr-un birou, însoţit de o doamnă pe nume "Flori", Maior urlând de faţă cu mai multe persoane prezente "nu mă las până nu te bag în puşcărie". Martorul mai precizează că a părăsit rapid primăria pentru a nu mai fi nevoit să asiste la "circul făcut de Maior şi de însoţitoarea lui în biroul secretarei". Revoluţionarul de meserie a susţinut în faţa procurorilor că nu l-a ameninţat cu moartea pe primar sau familia acestuia, acceptând totuşi că Aprofirei Florina i-ar fi spus acestuia plângând: "să dea Dumnezeu să moară de foame şi copiii tăi cum au murit şi ai noştri că ne-ai luat pâinea de la gură". "Învinuita Aprofirei Florina confirmă cele arătate de Dorin Lazăr Maior, afirmând în final că este posibil să îi fi atras atenţia primarului în prezenţa mai multor persoane "să aibă grijă că îi zornăie cătuşele", se mai arată în rechizitoriul procurorilor. Ora 12.00 Preşedintele Asociaţiei Luptătorilor Răniţilor şi Urmaşii Eroilor "Braşov-Decembrie 1989", Dorin Lazăr Maior, prezent la miting a declarat pentru Agerpres că dacă decizia judecătorilor CCR va fi de invalidare a referendumului, atunci vor fi declanşate proteste în toată ţara. El a mai spus că Blocul Naţional al Revoluţionarilor a făcut o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu în 16 puncte în care îl acuză pe acesta, între altele, de trădare naţională şi de subminare a economiei naţionale. Secretar executiv al PSD Dorin Lazăr Maior a fost desemnat, în iunie 2012, de Comitetul Executiv al PSD în funcţia de secretar executiv al partidului pe probleme ale revoluţionarilor. Propunerea a aparţinut liderilor PSD Victor Ponta şi Ion Iliescu. Trei şantaje, doi complici Lazăr-Dorin Maior a fost trimis în judecată la 24 ianuarie 2007, de către procurorii DNA Braşov, pentru trei infracţiuni de şantaj. Fostul deputat PRM era preşedinte al Consiliului Naţional al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Revoluţionare din Decembrie 1989 (UNORD 89) şi al Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor din Decembrie 1989. Alături de el a mai fost acuzat şi omul de afaceri Ovidiu Tition şi asistenta sa de cabinet, Florina Aprofirei. Dosar tergiversat cinci ani Potrivit rechizitoriului, în perioada noiembrie - decembrie 2006, Lazăr Dorin Maior şi Ovidiu Tition, ajutaţi de Florina Aprofirei au exercitat acte de constrângere constând în violenţe sau ameninţări cu darea în vileag a unor fapte comise în legătură cu acordarea nelegală a unor credite de către Romexterra Bank-Sucursala Braşov, asupra părţilor vătămate în scopul dobândirii, în mod injust, a sumei de 2.000.000 de lei. Cei trei au fost reţinuţi în data de 28 dceembrie 2006, iar Judecătoria Braşov a dispus luarea măsurii arestării preventive a celor doi pe o durată de 29 de zile, începând cu 28 decembrie. El a stat în arest preventiv aproape patru luni. Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Braşov. Judecarea dosaruluia fost tergiversată, procesul este pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş. Edilul braşovean, ameninţat cu moartea Luna trecută, pe 17 iulie 2012, Dorin Lazăr Maior şi asistenta lui, Florina Aprofirei, au fost trimişi în judecată de procurorii de pe lîngă Judecătoria Braşov, după ce în luna aprilie l-au ameninţat cu moartea pe primarul George Scripcaru, chiar în biroul acestuia. Maior şi Aprofirei sînt cercetaţi pentru ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice în dosarul cu nr. 3435/P/2012. Totul s-a întâmplat în 6 aprilie 2012, primarul George Scripcaru a fost ameninţat cu moartea, chiar în biroul său, de către şeful revoluţionarilor braşoveni, Dorin Lazăr Maior. Primarul susţine că pe Maior l-au apucat furiile în timpul unei audienţe pe care a solicitat-o la Primărie cu intenţia de a găsi o cale să-şi continue afacerea în fostul cinematograf Astra unde şeful revoluţionarilor a avut un club. Şantajul: "Ai un copil de crescut, ai familie!" Dorin Lazăr Maior i-ar fi propus primarului George Scripcaru, în schimbul cinematografului Astra, "linişte în oraş". Cînd i s-a explicat că acest lucru este ilegal, Maior l-a înjurat pe primar şi l-a ameninţat cu moartea, atît pe el, cît şi pe familia lui. "După cîteva zeci de minute de negocieri, văzînd că partea vătămată nu dă curs cererilor sale, Maior şi Aprofirei au început să profereze o serie de ameninţări, sfătuindu-l să se gîndească bine ce face, amintindu-i că are un copil de crescut, are familie, precizîndu-i că se va întoarce roata. La un moment dat, conform declaraţiei părţii vătămate, învinuiţii s-au ridicat de pe scaune, moment în care George Scripcaru a încercat să părăsească incinta temîndu-se pentru integritatea sa fizică. Partea vătămată arată că a ieşit în biroul secretarei, învinuiţii ieşind după el, continuînd pe un ton violent să-l ameninţe cu moartea, atît pe el, cât şi pe copilul său", se arată în rechizitoriul procurorilor.