Jawad Bendaoud a fost arestat după ce şi-a împrumutat locuinţa bestiilor jihadiste care au ucis cu sânge rece peste 100 de oameni în atentatele de la Paris.
De asemenea, despre el s-au aflat detalii care i-au demascat setea de violenţă. În anul 2008, acesta a fost condamnat pentru că a înjunghiat un tânăr de 16 ani, care în cele din urmă a murit. Conflictul dintre cei doi a pornit de la un telefon mobil, iar Bendaoud a spus că a fost în legitimă apărare.
Conform unei persoane care îl cunoştea, Jawad Bendaoud este “periculos” şi “lider de bandă”. Bendaoud a fost eliberat în 2013 şi curând după aceea a devenit şeful zonei Rue Corbillon, unde făcea trafic de droguri şi îi brusca pe cei care nu îşi puteau plăti chiriile.
Trei suspecţi de terorism, inclusiv “creierul” operaţiunilor din Paris, Abdelhamid Abaaoud , dar şi vărul acestuia, Hasna Ait Boulahcen, au fost ucişi când trupele commando au luat cu asalt apartamentul care le fusese pus la dispoziţie de Jawad Bendaoud.
Conform dailymail.co.uk, locuinţa lui Bendaoud se afla la câteva sute de metri de Stade de France, unde au început atentatele din Paris. Atunci, trei terorişti s-au aruncat în aer în timp ce pe stadion se juca amicalul Franţa-Germania.