Bernard Arnault, CEO al LVMH, compania din spatele mai multor branduri de lux, printre care şi Louis Vuitton, a fost desemnat oficial drept cel mai bogat om din Franţa, scrie Bloomberg.
Averea lui Arnault este estimată la 22,7 miliarde de euro, înregistrând o creştere în ultimul an cu 55%. Afaceristul a "furat" prima poziţie în top de la Gerard Mulliez şi familia sa, deţinătorii lanţului de hipermaketuri Auchan. Totuşi, Mulliez păstrează a doua poziţie în clasamentul celor mai bogaţi francezi, cu o avere estimată la 19 miliarde de euro.
Moştenitoarea imperiului L’Oreal, Liliane Bettencourt, a fost plasată pe cea de-a treia poziţie, cu o majorare a veniturilor în ultimul an cu 40%, până la valoarea de 18 miliarde de euro.
Compania care a efectuat studiul a inclus în cercetare şi non-rezidenţi cu cetăţenie franceză. Estimarea averii s-a făcut pentru ultimul an caledaristic şi au fost luate în calcul atât proprietăţile imobiliare, operele de artă, dar şi ambarcaţiunile şi avioanele deţinute de către fiecare dintre bogaţii avuţi în vedere.